Știri

BERD ar putea achiziționa 100% din Victoriabank

La începutul lunii mai, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunţat că şi-a majorat participaţia la Victoriabank, a treia ca mărime bancă din Moldova, până la 27,5% cu scopul de a restabili guvernanţa corporativă şi a asigura performanţa financiară solidă a Victoriabank şi în continuare. În luna iunie tranzacția era deja efectuată. Astăzi Henry Russell, director BERD, vorbește despre posibilitatea de a achiziționa în întregie Victoriabank. Într-un interviu acordat revistei Profit, Henry Russell, director BERD pentru instituţii financiare în Moldova şi alte ţări din regiune, a declarat că BERD este pregătită să-şi majoreze cota în această bancă, chiar până la 100%, dacă „acest lucru va ajuta ca Victoriabank să rămână o instituţie independentă, profitabilă şi comercială”. În acelaşi timp, oficialul BERD a accentuat faptul că înainte de a întreprinde paşi noi, sunt necesare verificări şi analize minuţioase şi e nevoie de a stabili valoarea exactă a acţiunilor Victoriabank. „Printr-o decizie fără precedent, Consiliul director al BERD (care reprezintă 65 de guverne, UE şi Banca Europeană de Investiţii), a autorizat achiziţionarea până la 100% din acţiunile Victoriabank”. Suntem pregătiţi să facem acest pas dacă el va ajuta ca Victoriabank să rămână o instituţie independentă, profitabilă şi comercială. Cu toate acestea, înainte de a întreprinde anumite acţiuni noi, este necesar de a efectua o evaluare meticuloasă (due diligence) şi de a stabili valoarea exactă a acţiunilor Victoriabank. De asemenea, este necesar ca banca să aibă un Consiliu de administrare funcţional.”, - declară Henry Russell. Bani.md amintește că Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și-a majorat participația la Victoriabank, a treia ca mărime bancă din Moldova, cu scopul de a restabili guvernanța corporativă și pentru a asigura performanța financiară solidă a Victoriabank și în continuare. Anunțul a fost făcut de instituție prin intermediul unui comunicat. Potrivit celor relatate, BERD a achiziționat 12,5 la sută din capitalul Victoriabank la prețul de 42 lei (1.92 euro) pe acțiune sau 0,5 din valoarea de bilanț de la Alpha Bank România, subsidiara Alpha Bank din Grecia. Astfel BERD a mărit participația până la 27,5 procente, valoarea tranzacției fiind de 6 milioane de euro.

via | www.bani.md

1698 vizualizări

Data publicării:

27 Iunie /2016 14:51

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

victoriabank | investitii | BERD | achizitii | banc | piata bancara

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon