Știri

Statul va subvenţiona crearea locurilor de muncă noi: 40 mii lei per salariat

Regulamentul privind subvenţionarea creării locurilor de muncă, Lista activităților economice pentru care nu se acordă subvenții şi Acordul-tip de subvenționare care urmează a fi încheiat între Ministerul Finanțelor și beneficiar au fost aprobate în sedinţa de astăzi a Guvernului. Actul prevede că autoritate responsabilă pentru acordarea subvenției la crearea locurilor de muncă este Ministerului Finanțelor, care în funcție de cererile aprobate pentru finanțare, va determina anual bugetul necesar pentru subvenționarea dată, fiind aprobat în legea bugetului de stat. Subvenție este o formă a ajutorului de stat acordată beneficiarilor - persoanele juridice private care practică activitate de întreprinzător în RM şi asigură creșterea efectivului de salariați de cel puțin 100 de persoane în anul de raportare pentru bărbați cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani şi peste 45 de ani şi femei de toate vârstele, care va fi menținut pe o perioadă de cel puțin trei ani de la ultima tranșă de plată a subvenției, precum şi a salariului mediu lunar la nivel de 75% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie. Întreprinderea nu va avea restanțe la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național, cu excepția cazurilor de reeșalonare a datoriilor, în ultima zi a lunii aferente anului fiscal pentru care se solicită subvenţia. Alte criterii de eligibilitate sunt ca entitatea să nu se afle în procedură de insolvabilitate sau reorganizare, să nu dispune de un alt ajutor de stat în proces de recuperare şi ca acesta nu modifică locația într-o regiune în care cuantumul subvenţiei este mai mic decât cel aferent regiunii în care a beneficiat de subvenție. Creșterea efectivului de salariați se calculează ca diferența dintre numărul de angajați de la finele anului de gestiune (31 decembrie) și numărul de angajați de la finele anului precedent (31 decembrie). Pentru solicitanții aflați în primul an de activitate se ia în calcul efectivul de salariați de la finele anului de gestiune. Pentru anul 2018 cuantumul subvenției pentru un loc de muncă creat și destinat subiectului subvenției este de 40 mii de lei şi se va indexa anual în funcție de majorarea salariului mediu pe economie. Pentru municipiile Chișinău și Bălți este stabilit 50% din cuantumul subvenției pentru un loc de muncă creat și destinat subvenției. Mărimea subvenției per beneficiar se calculează ca produsul dintre cuantumul subvenției şi creșterea anuală a efectivului de salariați subiecți ai subvenției la întreprindere. Regulamentul descrie procedurile de depunere, examinare şi respingere a cererilor de subvenţionare, precum şi de reziliere a Acordului de subvenționare, care poate interveni în baza rezultatelor verificării efectuate de către Serviciul Fiscal de Stat şi a fost depistat că beneficiarul nu menține numărul efectiv al salariaților, salariul mediu lunar la întreprindere este mai mic decât cel prevăzut, a intrat în proces de insolvabilitate sau reorganizare. Lista activităților economice pentru care nu se vor acorda subvenții.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova | Guvernul Republicii Moldova

2768 vizualizări

Data publicării:

20 Decembrie /2017 13:05

Catalogul tematic

Noutăți | Lege bugetară anuală

Etichete:

subventie | locuri de muncă | beneficiar | subiecti | Ministerul Finanţelor

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon