Analitica și statistica

Comerțul exterior, în scădere

Exporturile și importurile de mărfuri și servicii nu mai părăsesc trendul negativ, luat încă în toamna anului trecut. Biroul de Statistică anunță o comprimare semnificativă a exporturilor, dar mai ales a importurilor care au fost efectuate în primele opt luni ale anului. În perioada ianuarie-august 2015, exporturile de mărfuri și servicii au totalizat 1 miliard 284 milioane de dolari, volumul fiind într-o scădere de peste 17% față de perioada similară a anului trecut. Aceste operațiuni au înregistrat o comprimare considerabilă în lunile august, ianuarie și februarie. Datele de statistică arată că cel mai mult au fost afectate exporturile cu țările CSI, diminuarea a constituit aproape 36%. În primele opt luni ale anului, companiile moldovenești au exportat mărfuri în UE în sumă de 796 milioane de dolari. De partea cealaltă, importurile au scăzut și mai mult, cu 23% până la 2,62 miliarde de dolari. Importurile de mărfuri, atât din țările UE, cât și din spațiul CSI au fost în scădere cu 23,5% și, respectiv, cu 28% în perioada analizată de Biroul de Statistică. Prin coincidență, agenții economici autohtoni exportă și importă, preponderent, aceleași gurpuri de mărfuri, doar cu o pondere inversată. Este vorva de produse alimentare și animale vii, diverse articole manufacturate și mașini și echipamente de transport. Experții economici susțin că diminuarea operațiunilor de export-import pune o presiune enormă pe leul moldovenesc.

via | mbc.md

1249 vizualizări

Data publicării:

05 Octombrie /2015 16:15

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

comert extern | Moldova | export de mărfuri | import

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon