Analitica și statistica

Activitatea de construcţii realizată în antrepriză în Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2014

Activitatea de construcţii realizată în antrepriză în Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2014 Biroul Naţional de Statistică comunică datele vizînd evoluţia şi structura lucrărilor de construcţii ale organizaţiilor cu genul principal de activitate „Construcţii” în ianuarie-septembrie 2014. În ianuarie-septembrie 2014 organizaţiile de construcţii au efectuat lucrări de construcţii-montaj în valoare de 4280,7 mil. lei (în preţuri curente), ceea ce reprezintă 100,5% (în preţuri comparabile) faţă de nivelul înregistrat în ianuarie-septembrie 2013. Datele privind volumul lucrărilor de construcţii executate în antrepriză în ianuarie-septembrie 2014 se prezintă după cum urmează: Pe elemente de structură a lucrărilor executate predomină efectuarea lucrărilor de construcţii noi, realizate în volum de 2412,9 mil. lei, ponderea cărora a constituit 56,4% din volumul total al lucrărilor de construcţii executate, fiind în descreştere cu 6,1% faţă de perioada respectivă a anului precedent. Lucrărilor de reparaţii capitale şi curente le-au revenit 39,3% din volumul total al lucrărilor în antrepriză executate. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat la construcţii inginereşti cu 17,8% faţă de realizările pentru ianuarie-septembrie 2013. La clădirile rezidenţiale şi nerezidenţiale volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 23,0%, respectiv 10,3% faţă de perioada respectivă a anului 2013. Analiza volumului lucrărilor de construcţii executate pe forme de proprietate a arătat că, volumul considerabil de lucrări a fost realizat de către agenţii economici cu forma de proprietate privată, care au executat lucrări de construcţii în sumă de 3024,5 mil. lei sau 70,7% din volumul total al lucrărilor executate şi 99,9% faţă de ianuarie-septembrie 2013. Evoluţia şi structura lucrărilor de construcţii, realizate în antrepriză pe forme de proprietate ale organizaţiilor-executante în ianuarie-septembrie 2014 se prezintă astfel:

via www.statistica.md

Instituții:

Biroul Naţional de Statistică al RM

1557 vizualizări

Data publicării:

21 Noiembrie /2014 16:25

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

activitate | construcții | Biroul Național de Statistică

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon