Știri

Valeriu Streleţ: Avem un scop comun – continuarea parcursului european

Prim-ministrul Valeriu Streleţ este convins că relaţiile între Moldova şi Consiliul Europei vor fi aprofundate. Avem un scop comun – continuarea parcursului european al Republicii Moldova nu doar prin declaraţii, dar prin acţiuni concrete, a menţionat prim-ministrul, care a avut o întrevedere cu şeful Oficiului Consiliului Europei (CoE) în Republica Moldova, José-Luis Herrero. Oficialii au discutat despre perspectivele de colaborare pe diferite segmente, unde Guvernul Republicii Moldova are nevoie de susţinere din partea CoE. În special, părţile s-au referit la reforma justiţiei şi combaterea corupţiei, reforma Procuraturii, situaţia din Găgăuzia şi cea din regiunea transnistreană, transmite IPN. Şeful executivului a subliniat necesitatea actualizării Planului de Acţiuni privind implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană. Având în vedere întârzierile care au fost admise pe mai multe sectoare, trebuie să elaborăm şi să aprobăm un nou plan de acţiuni în timpul cel mai apropiat. În acest sens, contăm pe înţelegerea şi operativitatea partenerilor de dezvoltare în vederea setării şi lansării următoarelor proiecte din plan, a declarat Valeriu Streleţ, citat de serviciul de presă al executivului. José Luis Herrero a reiterat disponibilitatea CoE de a sprijini calea europeană a Republicii Moldova, de a oferi asistenţă şi expertiză acolo unde este necesar. Suntem deschişi pentru discuţii şi credem că vom avea, în continuare, un dialog eficient. Moldova este un exemplu pentru ţările din cadrul Parteneriatului Estic şi trebuie să vă menţineţi poziţia de lider, a remarcat şeful Oficiului CoE în Republica Moldova. Jose Luis Herrero a preluat funcţia de şef al Oficiului Consiliului Europei la Chişinău în octombrie 2014.



via | www.ipn.md

1246 vizualizări

Data publicării:

11 August /2015 14:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Streleț | scop comun | parcursul | European

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon