Știri

BNM continuă să înăsprească politica monetară

Banca Națională a Moldovei (BNM) continuă să înăsprească politica monetară pentru a diminua din presiunile inflaționiste tot mai puternice după majorarea tarifelor la energia electrică și gaze ce va provoca un lanț de scumpiri. Comitetul executiv al BNM, convocat în ședință, a majorat rata de bază de la 17,5 la 19,5 la sută, informează Moldpres. După luna noiembrie 2014, cînd rata era de 4,5 la sută, banca centrală a operat mai multe majorări în speranța de a diminua ritmul de creștere a prețurilor, însă acesta a ajuns în iulie la 8,6 la sută, peste ținta BNM de 5 la sută plus/minus 1,5 puncte procentuale. Rata de bază este de referință pentru principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt. Ca urmare a creșterii acesteia se scumpesc creditele și respectiv băncile oferă dobînzi mai mari la depuneri. De asemenea, crește rata la hîrtiile de valoare de stat aflate în circulație și cheltuielile pentru deservirea lor. Volumul creditelor noi acordate în lei moldovenești în trimestrul doi 2015 a scăzut cu 16.6 la sută față de perioada similară a anului trecut. Reducerea creditării s-a produs ca urmare a scumpirii finanţărilor bancare, rata medie trimestrială a dobînzii a atins nivelul de 13.8 la sută, față de 11.27 la sută în trimestrul doi 2014. Norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti şi în valută neconvertibilă a fost majorată cu 3.0 puncte procentuale pînă la 35.0 la sută, care va fi aplicată din 8 octombrie. Majorare normei urmărește sterilizarea excesului de lichiditate format pe parcursul ultimelor luni.

via | moldpres.md

1314 vizualizări

Data publicării:

01 Septembrie /2015 11:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

BNM | politica monetară | majorari

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon