Știri

Valeriu Streleț despre vizita reprezentanților Kroll la Chișinău: Vom negocia direct cu ei

Ducem tratative directe cu compania Kroll, îi așteptăm poimâne la Chișinău pentru a discuta cu ei despre cea de-a doua etapă a investigațiilor cu privire la furturile din sistemul bancar Declarațiile au fost făcute de către premierul Valeriu Streleț în cadrul emisiunii În PROfunzime, moderată de Lorena Bogza. Oficialul a declarat că dacă ei vor accepta oferta va fi nevoie de cel puțin jumătate de an pentru investigații. Firește ei sunt cei mai indicați să ducă mai departe aceste cercetări întrucât ei au fost cei care s-au ocupat și de prima etapă a investigației, a declarat Streleț. Valeriu Streleț a dezvăluit anterior că potențialele sume care ar putea fi plătite companiei Kroll în cazul în care se acceptă oferta aceste pentru cea de-a doua fază de investigații sunt destul de mari. Compania solicitând circa 60 la sută din totalul sumei recuperate. Unimedia amintește că compania Kroll a fost selectată de către BNM pentru a investiga furturile din sistemul bancar în ianuarie 2015. Raportul Kroll fiind făcut public la 4 mai de către Andrian Candu, președintele Parlamentului.


via | unimedia.info

1251 vizualizări

Data publicării:

15 Septembrie /2015 10:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Valeriu Strelet | Kroll | negocieri | investigatie

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon