Știri

Ministerul Economiei şi PNUD Moldova vor implementa a doua etapă a Proiectului „Antreprenoriat Inovativ pentru Angajare Durabilă”

Consiliului Executiv al Proiectului PNUD Moldova „Antreprenoriat Inovativ pentru Angajare Durabilă”, s-a reunit, vineri, 25 septembrie curent, la Ministerul Economiei. La eveniment a participat Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, Reprezentantul permanent adjunct al PNUD Moldova, Narine Sahakyan, specialişti din cadrul proiectului şi Ministerului. Potrivit agendei, a fost prezentat raportul de progres al Proiectului PNUD Moldova „Antreprenoriat Inovativ pentru Angajare Durabilă” pentru perioada 2013-2015 şi aprobat proiectul de document privind desfășurarea celei de a II-a etape "Rețeaua de centre de consiliere în carieră din Republica Moldova", inclusiv Planul de acţiuni pentru anii 2015-2018. În cadrul şedinţei, ministrul Economiei şi-a exprimat recunoștința reprezentanţilor partenerilor pentru asistența acordată și contribuția în promovarea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Totodată, ministrul a subliniat disponibilitatea de a sprijini toate măsurile necesare pentru implementarea angajamentelor asumate în cadrul celei de a doua etape de proiect. În context, Stephane Bride a menționat că dezvoltarea capitalului uman reprezintă o condiție esențială pentru creșterea economică durabilă și incluzivă la nivel regional. De aceea, continuarea proiectului la următoarea etapă este absolut necesară. Centrele SYSLAB oferă un răspuns inovator la provocările cu care se confruntă piața muncii din Republica Moldova. Succesul celor cinci centre SYSLAB deschise este unul remarcabil, acestea creând oportunități reale pentru șomerii calificați, tinerii absolvenți și migranții întorși acasă, care sunt beneficiarii direcți ai acestor centre. Așteptăm de la etapa a II-a a proiectului un sprijin semnificativ pentru rețeaua existentă de centre de consiliere în carieră, așa încât șomerii calificați să obțină o sursă de venit durabilă, a spus ministrul Economiei. Cel de al doilea proiect va include două componente: integrarea profesională și promovarea spiritului antreprenorial. Astfel, vor fi sprijiniți șomerii cu idei antreprenoriale pentru a găsi un loc de muncă sau a lansa un start-up. Amintim că centrele SYSLAB de Dezvoltare inovativă a carierei au fost create în cadrul Proiectului PNUD Moldova „Antreprenoriat Inovativ pentru Angajare Durabilă”, in baza metodologiei SYSLAB International AS, cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei și Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Moldova. Centrele SYSLAB au fost create și activează în 5 locații din Moldova: Chișinău, Rezina, Comrat, Cahul și Bălți. Acestea au drept scop instruirea și asistarea șomerilor calificaţi, a migranţilor moldoveni întorși acasă și a absolvenţilor în obţinerea locurilor de muncă relevante în Republica Moldova, sau iniţierea unei afaceri. Impactul scontat este prevenirea exportului de inteligenţă, și susţinerea creșterii economice a țării.

via | mec.gov.md

Instituții:

Ministerul Economiei

1806 vizualizări

Data publicării:

28 Septembrie /2015 11:20

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

ministerul economiei | PNUD | Proiect | antreprenoriat

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon