Știri

BERD şi Suedia sprijină antreprenoriatul feminin în Moldova

Sprijinul acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Guvernul Suediei, prin intermediul programului ”Femeile în Afaceri”, a contribuit la creşterea competitivităţii a 90 de companii din Moldova în ultimii trei ani, au declarat cele două instituţii în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Chişinău. Programul asigură legătura între întreprinderile deţinute sau conduse de femei sau companiile în care femeile reprezintă majoritatea angajaţilor şi consultanţii locali, care le ajută să se dezvolte şi să devină mai competitive. De la lansarea programului „Femeile în afaceri” în 2011, Suedia a contribuit cu peste un milion de euro la această iniţiativă. Companiile susţinute în cadrul programului activează preponderent în domenii precum sunt comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, serviciile de sănătate, confecţii, precum şi în sectorul alimentar şi cel de producere a băuturilor. De asemenea, printre beneficiari sunt şi întreprinderi care se specializează în tehnologii informaţionale, turism, construcţii, mass-media şi relaţii cu publicul. Marea parte a acestor întreprinderi au beneficiat de servicii de consultanţă pentru a mări cota de piaţă, perfecţiona sistemul de management al calităţii şi a îmbunătăţi managementul operaţional şi financiar. Aproape jumătate din aceste întreprinderi au implementat proiecte de consultanţă în domeniul tehnologiilor de management informaţional. Altele s-au axat pe optimizarea şi eficientizarea activităţii de marketing, sistemelor de management al calităţii, documentaţiei tehnice şi soluţiilor inginereşti şi dezvoltarea planului de afaceri. BERD este cel mai mare investitor instituţional din Moldova. Priorităţile Băncii în Moldova sunt sprijinirea activităţii sectorului privat, promovarea standardelor europene şi a integrării regionale şi dezvoltarea utilităţilor publice eficiente şi durabile. Până în prezent, BERD a investit aproape 900 de milioane de euro în peste 100 de proiecte.

via tv7.md

1579 vizualizări

Data publicării:

17 Noiembrie /2014 11:54

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

BERD | Suedia | competitivitate | antreprenoriat

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon