Știri

Moldova speră să obțină 40 de milioane de dolari pentru aprovizionarea cu căldură a Chișinăului

Moldova speră să obțină de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), care face parte din Banca Mondială, un credit în valoare de 40,5 milioane de dolari pentru proiectul investițional de sporire a eficienței sistemului centralizat de aprovizionare cu energie termică din municipiul Chișinău. Acest fapt a fost menționat în cadrul unei întrevederi susținute de vicepremierul, ministrul Economiei, Stephane Bride, cu delegația Băncii Mondiale, în frunte cu managerul BM pentru Moldova, Alexander Kremer, și șeful grupului tehnic Shinya Nishimura, relatează Noi.md cu referire la un comunicat difuzat de Ministerul Economiei. În cadrul întrevederii părțile au discutat chestiuni privind asistența Băncii Mondiale, acordată Moldovei pentru sporirea eficienței și modernizarea sistemului energetic național. După cum a menționat Stephane Bride, problema asigurării securității energetice Moldovei este una dintre prioritățile Guvernului și toate proiectele investiționale în acest domeniu sînt sprijinite de autorități, constituind o oportunitate bună pentru realizarea obiectivelor trasate în acest domeniu. Un rol semnificativ în susținerea activităților autorităților publice centrale și locale din Republica Moldova în realizarea priorităților de dezvoltare a sectorului energetic revine partenerilor de dezvoltare, prin programele de asistență tehnică sau investiționale finanțate direct sau prin intermediul suportului bugetar direct, a spus Stephane Bride. Ministrul Economiei a apreciat suportul BIRD în acordarea Moldovei a creditului în valoare de 40,5 milioane de dolari pentru realizarea proiectului investițional de sporire a eficienței sistemului centralizat de aprovizionare cu energie termică din municipiul Chișinău, menționînd că autoritățile moldovenești deja au întreprins pași concreți în această direcție, inclusiv pe calea reorganizării sistemului centralizat de aprovizionare cu căldură și sînt dispuse să semneze Acordul privind implementarea proiectului imediat după finalizarea expertizei legislative. În cadrul discuțiilor părțile au efectuat un schimb de opinii pe marginea problemei de dezvoltare a pieței naționale de energie electrică, de racordare a acesteia la sistemul UE etc.


via | www.noi.md

1240 vizualizări

Data publicării:

26 Martie /2015 16:45

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

credit | BIRD | proiecte investitionale | energie termica | Stephane Bride

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon