Servicii electronice

Î.S. „Fiscservinform” prestează noi servicii de examinare tehnică a documentelor

Aparent, o literă sau alta pot avea aspect banal. De cele mai multe ori, însă, o analiză atentă va pune în evidenţă o mare densitate de trăsături care îi conferă semnului grafic respectiv un caracter complex. Pentru a sesiza toate aceste detalii e nevoie de o examinare tehnică minuţionasă. În acest sens, Î.S.,,Fiscservinform”, prin intermediul Laboratorului de cercetări în domeniul protecţiei documentelor, constituit dintr-o echipă de profesionişti - prestează servicii de cercetare grafoscopică şi trasologică. Rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, întocmite de către specialiştii Laboratorului, pot servi la soluţionarea diferitor situaţii litigioase sau, conform legislaţiei în vigoare, pot fi prezentate ca probe în diferite instanţe la soluţionarea cazurilor contravenţionale, civile şi penale. Respectiv, persoanele fizice şi juridice pot beneficia de următoarele categorii de servicii: 1. Examinări tehnice a documentelor:
  • Cercetări pentru determinarea conformităţii produselor poligrafice securizate, confecţionate la tipografiile specializate, cu cerinţele tehnice stabilite pentru acestea;
  • Cercetări şi încercări de laborator în vederea verificării caracteristicilor de calitate a produselor papetare, tipografice prezentate de client, perfecţionării tehnicilor de securizare a produselor poligrafice securizate etc;
  • Verificarea autenticităţii documentelor (timbre de acciz, diplome de licenţă, certificate de calificare, procuri, contracte, facturi, impresiuni de ştampile, poliţe de asigurări, acţiuni, obligaţiuni şi altă producţie poligrafică securizată);
  • Stabilirea metodei de confecţionare a documentelor şi a părţilor componente ale acestora; determinarea dacă documentele cercetate sunt originale sau prezintă copii, create cu ajutorul tehnicii computerizate sau de multiplicare; dacă documentele cercetate aparţin unei sau mai multor surse de provenienţă (dacă au fost tipărite la aceeaşi imprimantă, aparat tipografic etc);
  • Determinarea consecutivităţii executării rechizitelor documentelor (textului manuscris, a semnăturilor, textului de tipar, impresiunilor de ştampile, diferitor imagini tipografice etc).
2. Examinări grafoscopice a semnăturilor şi inscripţiilor manuscrise – metoda de a stabili dacă textul sau fragmentele de text, semnăturile din documentele examinate au fost efectuate de către o anumită persoană (bănuită); 3. Examinări trasologice – cercetarea criminalistică a sigiliilor şi plombelor privind modificarea (deteriorarea) acestora după aplicare; cercetarea criminalistică a întregului după părţi (documente şi alte obiecte), care a fost aspectul întregului, constituit după părţile componente şi stabilirea dacă părţile prezentate aparţin unui anumit întreg.Totodată, la solicitare aceste servicii pot fi oferite cu deplasarea la faţa locului a experţilor Laboratorului nostru. Aceştia dispun de utilaj mobil şi realizează cercetări la cel mai înalt nivel de calitate şi la un preţ avantajos, cu întocmirea ulterioară a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică.

Pentru informaţii suplimentare privind serviciile Laboratorului de cercetare a Î.S. „Fiscservinform”, precum şi preţurile pentru acestea, consultaţi pagina web www.fiscservinform.md sau apelaţi numărul de telefon 0-22-822-013


via | fiscservinform.md

2156 vizualizări

Data publicării:

27 Mai /2015 11:55

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Fiscservinform | examinare | documente | utilaj

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon