Sectorul justiției

Regimul fiscal pentru mediatori, similar celui aplicat altor profesii libere

Mediatorii vor putea să efectueze decontările bănești în numerar pentru prestarea serviciilor, fără aplicarea mașinilor de casă și control, dar cu eliberarea bonului de plată și/sau a facturii – executivul a aprobat modificări și completări în acest sens la Regulamentul cu privire la aplicarea mașinilor de casă și control, aprobat la 28 aprilie 1998. Prin aceste modificări s-a mai stabilit, că avocații și notarii, la fel ca și mediatorii, ”eliberează bonul de plată și/sau factura”. Ministrul justiției Oleg Efrim, a spus că prin aceste modificări și completări guvernul creează pentru mediatori aceleași condiții ca și pentru notari, avocați, executori judecătorești, interpreți, translatori și altor profesii libere. Totodată, activitatea de mediere nu trebuie considerată activitate de antreprenoriat, astfel ca instalarea mașinilor de casă și control să fie obligatorie. Efrim a relevat că, deși medierea s-a afirmat în majoritatea țărilor dezvoltate ca o alternativă de soluționare a litigiilor, fără a apela la instanța de judecată, economisind timpul și mijloacele părților implicate în litigiu, în Moldova medierea este slab dezvoltată. În prezent, în lista sunt înscriși 345 de mediatori, doar 210 din care activează. Mediatorii sunt slab solicitați, au cîte 2-3 cazuri de mediere a părților pe an, veniturile obținute din această activitate sunt modeste. Se speră că instituirea unui regim fiscal, în orice caz nu mai sever decît cel aplicat altor profesii libere, va stimula dezvoltarea medierii.
author icon

Maria Trifan

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

3242 vizualizări

Data publicării:

09 Octombrie /2014 10:25

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

medieri | impozitarea | MCC | decontari banesti in numerar

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon