Opinii

Criza din sectorul energetic poate fi depăşită, afirmă experţii

Un grup de experţi în domeniul energetic şi economic au propus un plan de acţiuni pentru a depăşi situaţia de criză. Rezoluţia ce conţine un plan de ieşire din criză a fost remisă autorităţilor statului, Secretariatului Comunităţii Energetice, misiuni FMI şi altor instituţii, informează Moldpres. Principala cauză a crizei din sectorul energetic este deprecierea monedei naţionale. Situaţia dificilă este alimentată şi de alţi factori, printre care veniturile reduse ale populaţiei şi dependenţa statului de un singur furnizor la importul de gaze naturale şi a energiei electrice, constată experţii. Potrivit autorilor, instituţiile de stat responsabile de domeniul energetic promovează o politică ce contravine prevederilor legale. În Rezoluţie se menţionează că Parlamentul a aprobat în 2014 un amendament la Legea cu privire la gazele naturale contrar normelor europene. Acest fapt a dus la majorarea cheltuielilor pentru consumatori cu peste 300 milioane de lei anual. Recent Guvernul a avizat pozitiv o iniţiativă legislativă ce prevede anularea modificării operate în anul 2014, care a dus la creşterea de 16 ori a tarifului la transportul gazelor. Experţii afirmă că aprobarea noilor tarife s-a efectuat cu abateri de la Legea privind transparenţa în procesul decizional, iar tarifele la gaz publicate în Monitorul Oficial sînt mai mari decît tarifele anunţate de ANRE în cadrul şedinţei publice din 17 iulie curent. Mai mult ca atît, hotărîrile de suspendare a tarifelor nu au nici un temei legal, la fel ca şi obligarea operatorilor de a efectua auditul internaţional. În fond, pretinsul audit internaţional se referă doar la corectitudinea calculării tarifelor, nu şi la activitatea operatorilor, ceea ce denotă un pronunţat caracter populist, se mai arată în Rezoluţie. Planul de acţiuni, propus de grupul de experţi, prevede modificarea legislaţiei pentru a spori independenţa ANRE, dar şi crearea unui Consiliu Consultativ al acesteia, în care vor fi incluşi experţi independenţi. În opinia autorilor, trebuie anulate hotărîrile de suspendare a tarifelor şi revizuită majorarea tarifelor, cu organizarea consultărilor publice conform prevederilor legale. Semnatarii Rezoluţiei consideră că este necesară organizarea unui control complex a tuturor operatorilor din sectorul energetic, cu participarea experţilor independenţi, precum şi a specialiştilor din cadrul unor instituţii de stat specializate. Experţii mai propun crearea unui grup consultativ, format din reprezentanţi ai societăţii civile, pentru monitorizarea procesului de interconectare la sistemul energetic din România.

via | moldpres.md

1431 vizualizări

Data publicării:

24 Septembrie /2015 12:39

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

criza | sector energetic | Experți | deprecierea leului | furnizor | gaze naturale | energie electrica | audit | propuneri | ANRE | societate civila

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon