Monitorul SFS

Conducerea IFPS în dialog cu administratorii pieţelor din mun. Chişinău

Conducerea IFPS şi cea a IFS pe mun. Chişinău au convocat astăzi o şedinţă de lucru cu participarea administratorilor pieţelor din municipiul Chişinău, la care au fost abordate subiecte ce ţin de conformarea fiscală şi eradicarea fenomenului evazionist. În cadrul şedinţei, Şeful IFPS Ion Prisăcaru a menţionat că autoritatea fiscală pune astăzi accentele pe conformarea fiscală benevolă a contribuabililor, sancţiunile fiind aplicate doar în cazul unor abateri grave şi sistematice de la prevederile legale. Şeful IFPS a atras atenţia administratorilor pieţelor ca aceştia să nu tolereze fenomenele evazioniste, precum salariul la plic, munca la negru etc., deoarece, în ultimă instanţă, se reduc veniturile la Buget, dar au de suferit şi respectivii cetăţeni, care nu beneficiază de asigurări sociale şi care, fără a cotiza la buget, vor avea pensii mizere. Ion Prisăcaru a mai menţionat că autoritatea fiscală dispune de posibilităţi reale, graţie tehnologiilor informaţionale, de a depista agenţii economici care cotizează formal la Buget şi le-a solicitat reprezentanţilor pieţelor să demareze acţiuni eficiente de trecere în câmpul legal al tuturor celor care practică activităţi economice neconforme normelor legale. Un pas în acest sens, a specificat Ion Prisăcaru, este şi trecerea în câmpul legal al celor care practică ilicit activităţi economice şi care trebuie să-şi ia patentă, fie să înregistreze o societate cu răspundere limitată sau întreprindere individuală. În acelaşi context, Şeful IFS pe mun. Chişinău Vitalie Balinschi a menţionat că în pieţele din capitală activează persoane neînregistrate în modul stabilit de lege şi că unii administratori ai pieţelor încearcă să se eschiveze de la plata taxelor de piaţă, micşorând artificial plăţile la Buget. La subiectele discutate, reprezentanţii administraţiei pieţelor din Chişinău au solicitat mai multe informaţii despre aspectele de administrare fiscală, respectarea legislației privind comerțul în general, precum și despre regulile de comercializare în piețe. Pe finalul întrevederii, Şeful IFPS Ion Prisăcaru a dat curs solicitărilor parvenite şi s-a decis că, pe viitor, reprezentanţii Serviciului Fiscal de Stat se vor deplasa la pieţele din oraş şi, acţiunea fiind anunţată în prealabil, se vor întâlni cu agenţii economici şi comercianţii pentru a le explica care sunt prevederile în domeniu ale legislaţiei în vigoare şi care sunt beneficiile conformării fiscale benevole.

Serviciul de presă al IFPS

1758 vizualizări

Data publicării:

17 Octombrie /2013 10:14

Etichete:

administratorii pieţii | bugetul 2014 | IFPS | Ion Prisăcaru | conformare fiscală

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon