Întrebări și răspunsuri

Declaraţia privind T.V.A. corectată pentru luna noiembrie 2011 a fost prezentată la 01.02.2012, concomitent cu prezentarea acesteia a fost achitată T.V.A. ca obligaţie fiscală suplimentară. Va fi sancționată în acest caz prezentarea declarației corectate?

Modificările operate la art. 188 alin. (4) din Codul fiscal prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 267 din 23 decembrie 2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 13-14 din 13 ianuarie 2012) au extins termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale corectate.

Conform art. 228 alin. (2¹) al Codului fiscal, în cazul în care contribuabilul descoperă că darea de seamă fiscală prezentată anterior conţine greşeli sau omisiuni şi prezintă darea de seamă corectată, precum şi în cazul în care contribuabilul nu are obligaţia prezentării dării de seamă, dar descoperă că au fost efectuate greşit calculul şi plata impozitelor şi taxelor, iar în urma acestora apar obligaţii fiscale suplimentare, se aplică majorarea de întîrziere (penalitatea) în conformitate cu prezentul articol, dar nu mai mult decît obligaţia fiscală corespunzătoare.

Totodată, conform art. 236 alin. (3) din Codul fiscal, în cazul în care contribuabilul descoperă că darea de seamă fiscală prezentată anterior conţine greşeli sau omisiuni şi prezintă darea de seamă corectată, precum şi în cazul în care contribuabilul nu are obligaţia prezentării dării de seamă, dar descoperă că au fost efectuate greşit calculul şi plata impozitelor şi taxelor, iar în urma acestora apar obligaţii fiscale suplimentare şi acestea sînt achitate pînă la anunţarea unui control fiscal, amenda nu se aplică.

Astfel, reieşind din modificările operate la art. 188, în raport cu art. 228 alin. (2¹) şi art. 236 alin. (3) ale Codului fiscal se constată următoarele:

  1. darea de seamă fiscală corectată poate fi prezentată la organul fiscal pînă la iniţierea controlului fiscal, unde obiectul controlului va fi şi darea de seamă prezentată greşit sau cu omisiuni, fiind respectate prevederile art. 188, alin. (4), lit. b) şi lit. c) din Codul fiscal (în redacţia Legii nr. 267 din 23 decembrie 2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative);
  2. în cazul în care contribuabilul prezintă organului fiscal o dare de seamă corectată, iar în urma acesteia apar obligaţii fiscale suplimentare, se aplică majorarea de întîrziere (penalitatea), dar nu mai mult decît obligaţia fiscală corespunzătoare;
  3. la prezentarea dării de seamă fiscală corectată nu se aplică amenda în cazul în care obligaţiile fiscale suplimentare, ce survin în urma acesteia, sunt achitate pînă la iniţierea controlului fiscal, unde obiectul controlului va fi şi darea de seamă prezentată greşit sau cu omisiuni.

 

Prevederile art. 228 alin. (2¹) şi art. 236 alin. (3) ale Prevederile art. 228 alin. (2¹) şi art. 236 alin. (3) ale Codului fiscal îşi au acţiunea concomitent cu intrarea în vigoare a legii nominalizate, adică este aplicabilă pentru dările de seamă corectate prezentate, conform prevederilor lit. b) şi lit. c) alin. (4) art. 188 din Codul fiscal (în redacţia Legii nr. 267 din 23 decembrie 2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative), pentru perioadele de raportare începînd cu intrarea în vigoare a Legii în cauză.

2193 vizualizări

Data publicării:

29 Mai /2013 14:47

Etichete:

T.V.A

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon