Știri

Absorbţia ministerelor

În ultima ședință legislativă din sesiunea de iarnă-primăvară 2017, Parlamentul, în urma solicitării Prim-ministrului, a audiat și a aprobat modificarea listei ministerelor, potrivit căreia, numărul acestora a fost redus de la 16 la 9, iar în cadrul ședinței Guvernului din 26 iulie curent, cabinetul de miniștri a susținut Hotărârea Guvernului cu privire la restructurarea administrației publice centrale de specialitate. Proiectul a fost elaborat în scopul executării prevederilor Hotărârii Parlamentului nr. 189 din 21 iulie 2017, prin care a fost aprobată lista ministerelor și stabilit algoritmul de restructurare a administrației publice centrale de specialitate, a comunicat directorul Centrului de Implementare a Reformelor, Iurie Ciocan. Astfel, potrivit Hotărârii, denumirea Ministerului Economiei se modifică în Ministerul Economiei și Infrastructurii, care se reorganizează prin absorbția Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și Ministerului Tehnologiei și Comunicațiilor. În același timp, Ministerului Economiei i se mai transferă competențele din domeniul construcțiilor de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor. Totodată, se modifică denumirea Ministerului Culturii în Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, care se reorganizează prin absorbția Ministerului Educației și a Ministerului Tineretului și Sportului. Ministerul Sănătății se lichidează, iar competențele acestuia se preiau de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, care deja se va numi Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Hotătârea mai prevede modificarea denumirii Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor în Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, reorganizat prin Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Ministerul Mediului. Documentul mai stipulează că personalul ministerelor lichidate urmează să-și continuie activitatea în cadrul ministerelor reformate pâna la aprobarea efectivului-limită al acestora, iar disponibilizarea personalului se va efectua în conformitate cu Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 privind funcția publică și statutul funcționarului public și cu legislația muncii. Se preconizează ca în termen de 20 de zile de la momentul intrării în vigoare a hotărârii, ministerele să prezinte Guvernului spre examinare regulamentele de organizare și funcționare, structura și efectivul-limită. De asemenea, Ministerul Finanțelor, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare, va prezenta Guvernului proiectul Hotărârii privind redistribuirea alocațiilor ministerelor, autorităților administrative centrale și structurilor organizaționale, aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2017. Conform documentului, toate cheltuielile necesare pentru implementarea prevederilor menționate vor fi acoperite din mijloacele bugetului de stat pe anul 2017, prevăzute pentru implementarea Strategiei de reformă a administrației publice.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova | Guvernul Republicii Moldova

2482 vizualizări

Data publicării:

31 Iulie /2017 12:15

Domeniu:

Noutăți | Legi ale Republicii Moldova | Balanţa bugetului

Etichete:

Reforma instituțională | ministere | buget de stat | guvern Moldova | parlamentul RM | iurie ciocan | Pavel Filip

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon