08
11 2014
938

Acordul de finanţare a Programului de susținere pentru crearea Zonei de Liber Schimb cu UE a fost aprobat de Guvern

Acest program va ajuta instituțiile publice, cetăţenii şi comunitatea de afaceri să se folosească la maximum de deschiderea pieței europene pentru produsele moldovenești.

Documentul prevede oferirea, din partea Uniunii Europene, a asistenţei în valoare de 30 de milioane de euro sub formă de grant pentru perioada 2014 — 2017. Până la finele anului curent, din suma totală vor fi acordate opt milioane de euro.

Punerea în practică a prevederilor Acordului vor contribui la modernizarea legislaţiei şi a regulamentului întregului cadru pentru infrastructura calităţii, în special standardizare, metrologie, evaluarea conformităţii, supravegherea pieţei, inclusiv a produselor industriale, neindustriale şi a serviciilor, dezvoltarea şi diversivicarea condiţiilor de piaţă şi sporirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii.

Documentul a fost semnat ieri la Chişinău de Prim-ministrul Iurie Leancă şi Comisarul european pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, Johannes Hahn, aflat în Moldova în prima sa vizită oficială în străinătate după preluarea noului său portofoliu.

via www.gov.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.