Știri

Alocație nominală pentru militarii decorați

Începând cu 1 ianuarie 2019, persoanele decorate cu distincţii de stat de tip „cruce” vor beneficia de dreptul la alocaţie nominală. Cuantumul alocației va fi de 100 de lei lunar. Legea pentru modificarea Legii cu privire la veterani a fost publicată în Monitorul Oficial din 19 octombrie curent. Potrivit documentului, persoanele vor beneficia de dreptul la alocaţie nominală doar în cazul în care le va fi stabilită pensia. Totodată, persoanelor decorate care se încadrează în mai multe categorii de beneficiari de alocații nominale li se stabilește o singură alocație, la alegere. În prezent, în cadrul sistemului de decorații de stat al Republicii Moldova, există o singură distincție de tip ”cruce”, și anume ”Crucea Misiunilor Internaționale”. Potrivit datelor, în cadrul misiunilor/operațiilor internaționale participă circa 100 de cetățeni ai Republicii Moldova. Din anul 1997 și până în prezent, în cadrul misiunilor internaționale au participat circa 600 de militari. Dintre aceștia, 120 și-au stabilit dreptul la pensie, iar jumătate din acest număr au fost decorate cu diferite distincții de stat. Anual, sunt decorați circa 30 de militari activi.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

721 vizualizări

Data publicării:

22 Octombrie /2018 14:00

Domeniu:

Noutăți

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon