Știri

Auditul efectuat la Moldelectrica și RED Nord micșorează nesemnificativ tariful propus anterior spre aprobarea ANRE

În urma audierilor publice a rapoartelor de audit extern asupra calculelor noilor tarife la energia electrică, s-a constatat o micșorare nesemnificativă a tarifelor propuse anterior de întreprinderile RED Nord și Moldelectrica. Astăzi au avut loc audierile publice pe marginea a trei rapoarte de audit extern asupra calculelor noilor tarife la energia electrică solicitate anterior pentru aprobare de către SA RED Nord, SA RED Nord - Vest și Î.S Moldelectrica. Auditul la cele trei companii a fost efectuat de către întreprinderea BDO Audit & Consulting și a avut un cost de 25 mii de euro. În urma auditului efectuat la Moldelectrica s-au constat devieri de la cifrele prezentate în martie 2015. Astfel, devierile financiare au fost micșorate cu 9,6 milioane lei, iar tariful prezentat anterior de 27,98 bani/kWh, s-a diminuat până la 25,8 bani. De menționat că ANRE a aprobat un tarif de 14,5 bani pentru transportul unui kWh. Conform calculelor auditului, în cazul când nu sunt introduse devierile tarifare, tariful de transport ar fi de 15,8 bani. În cazul companiei RED Nord, tariful care a fost prezentat la ANRE spre aprobare a fost micșorat cu 1,32 bani. Compania de audit a stabilit un tarif mediu distribuție de 2.23 lei, fără a lua în calcul devierile financiare de 243 milioane lei. În urma auditului la RED Nord-Vest s-a constatat faptul că calculele prezentate anterior s-au confirmat în mare parte. Astfel, tariful de distribuție, fără devieri tarifare acumulate până la 1 ianuarie 2015, este 2,37 lei sau cu 0,45 bani mai mult, față de calculul anterior al întreprinderii Red Nord Vest. Consiliul de Administrație al ANRE urmează să decidă tarife care urmează a fi aplicate. Anterior ANRE a suspendat aplicarea noilor tarife la energia electrică și gazele naturale, solicitând efectuarea unui audit la companiile energetice.

via | agora.md

1208 vizualizări

Data publicării:

05 Noiembrie /2015 15:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

audit | moldelectrica | red nord | tarife | ANRE | Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon