20
10 2014
945

Banca Mondială oferă 200 mil. USD pentru susţinerea investiţiilor şi promovarea exportului

Banca Mondială va acorda Republicii Moldova 200 de milioane de dolari pentru crearea unei agenţii de susţinere a proiectelor investiţionale şi de promovare a exporturilor. Anunţul a fost făcut de către Adrian Candu, ministrul Economiei, în cadrul emisiunii la un post de televiziune privat.

Potrivit lui Candu, modelul de funcţionare a viitoarei structuri urmează a fi elaborat până la 1 decembrie, iar Banca Mondială, în afară de suportul financiar, mai oferă şi experienţă valoroasă în domeniu.

Candu a precizat că noua structură va avea „rolul unei bănci de dezvoltare pentru antreprenoriat şi va acorda credite preferenţiale la cele mai mici dobânzi pentru dezvoltarea businessului”. Totodată, statul va contribui financiar la susţinerea proiectelor investiţionale ale antreprenorilor de peste hotare.

În situaţia în care vânăm investitori, mulţi dintre ei acceptă numai dacă şi Moldova contribuie financiar şi trebuie să facem faţă unor astfel de cereri, a spus Candu.

În cadrul aceleaşi emisiuni, ministrul economiei a mai comunicat că până la 15 noiembrie agricultorii vor primi compensaţii pentru acoperirea parţială a pagubelor suportate în urma embargoului impus de Federaţia Rusă, însă Guvernul este în căutare de resurse suplimentare pentru acoperirea în întregime a pagubelor, acest lucru fiind preconizat pentru lunile ianuarie-februarie ale anului viitor.

via tv7.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.