12
08 2015
579

Banca Mondială va oferi RM un împrumut de 80 de milioane de dolari pentru construcţia drumurilor locale

Banca Mondială (BM) va oferi Republicii Moldova un împrumut de 80 de milioane de dolari în cadrul unui Proiect privind reabilitarea şi construcţia drumurilor locale.

În urma evaluării situaţiei au fost identificate 28 de coridoare de drumuri locale ce necesită a fi construite sau reabilitate. Vor fi stabilite cele prioritare prin evaluare, urmează negocierile şi elaborarea documentaţiei finale, a menţionat liderul echipei BM, Maria Claudia Pachon.

O provocare este pregătirea proiectelor pentru lansare. Am stabilit priorităţile, vrem să trecem la etapa de proiectare pentru a accelera lansarea investiţiilor, a mai spus Maria Claudia Pachon.

Astfel, în următorii cinci ani urmează să fie reabilitate 1130 de kilometri de drumuri locale, accentul fiind pus pe coridoarele regionale, care asigură conectarea satelor la trasee naţionale.

Din banii Băncii Mondiale vor fi reparate iniţial 300 de kilometri de drum local. Ulterior, Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare şi Banca Europeană pentru Investiţii vor veni cu contribuţii la proiect.



via | jurnal.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.