Știri

Ce indemnizații vor fi solicitate în baza formularelor IZL21 și IST21

Formularul privind solicitarea indemnizației salariaților cu copii în vârstă de până la 12 ani și cu dizabilități, care beneficiază de zile libere în cazul suspendării procesului educațional în regim cu prezența fizică (Formularul IZL21) și Formularul privind solicitarea indemnizației pentru șomaj tehnic, instituit ca urmare a declarării stării de urgență, de asediu și de război și a restricțiilor impuse în starea de urgență în sănătate publică (Formularul IST21) au fost aprobate prin Ordinul ministrului Muncii și Protecției Sociale nr. 9 din noiembrie 2021 și publicate pe data de 24 decembrie 2021 în „Monitorul Oficial”.

 

Conform Ordinului, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe urmează să dezvolte Formularele pentru a fi accesate prin intermediul Ghișeului unic de raportare electronică – raportare.gov.md.

 

Instrucțiunea cu privire la completarea Formularului IZL21 (anexa nr.1 la Ordin) prevede că la întocmirea acestuia se vor indica datele angajatorului (IDNO, denumirea), angajatului și copilului acestuia (IDNP); perioada pentru care se solicită indemnizația; salariul de bază lunar al salariatului; intervalul de timp a lunii pentru care se solicită indemnizația, indicând data primei și ultimei zile; numărul total de zile lucrătoare libere pentru care se ajutor; IDNO a instituției de învățământ în care învață copilul salariatului etc.

 

În Formularul IST21 (anexa nr. 2 la Ordin), pe lângă datele de identificare a angajatorului și angajatului, se va include informația cu privire la intervalul de timp a lunii pentru care se va solicita indemnizație pentru șomaj tehnic, indicând data primei și ultimei zile, inclusiv (acesta va conține doar zilele lucrătoare pentru care se solicită indemnizația. Respectiv, în Formularul IST21 (col. 3) vor fi reflectate mai multe intervale de timp). Totodată, se va indică numărul total de zile libere lucrătoare pentru care se va solicita indemnizație pentru șomaj tehnic, salariul de bază lunar al salariatului etc.

 

Formularele au fost elaborate în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 316/2021, prin care au fost aprobate un șir de măsuri de susținere a angajatorilor și salariaților în condițiile aplicării măsurilor de restricție pe perioada pandemiei de COVID-19.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Muncii și Protecției Sociale

2611 vizualizări

Data publicării:

20 Ianuarie /2022 19:40

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

ministerul muncii | indemnizatii | somaj tehnic | copii | stare de urgenta | IST21 | IZL21

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon