Știri

Cele mai promițătoare proiecte de eficiență energetică au fost prezentate în cadrul Târgului Ideilor Eco-Responsabile

În cadrul Târgului Ideilor Eco-Responsabile, care se desfășoară astăzi în cadrul Săptămânii Eco-Energetice, au fost prezentate publicului, precum și potențialilor investitori cele mai promițătoare proiecte de eficiență energetică, care ar putea fi implementate în țara noastră. Săptămâna Eco-Energetică a debutat astăzi cu Târgul Ideilor Eco-Responsabile. Ideile de proiecte variază de la stații de alimentare a automobilelor electrice, utilizarea deșeuri agricole și construcția centralelor de co-generare pe bază de biogaz, la sisteme informatice de gestiune a corpurilor de iluminat stradal. Astfel, au fost prezentate proiectele:
  • Fabricarea echipamentelor pentru gestionarea iluminatului public prin unde radio, SA Proemi
  • Construcția centralei de producere a biogazului la fabrica din orașul Cupcini, r. Edineț, SC Elteprod SRL
  • Model de clădire cu consum scăzut de energie, IP Gaz Proiect SA
  • Implementarea sistemului de telegestiune a iluminatului stradal, Orange Moldova SA
  • Energie verde din biomasă agricolă, Dorin Cibotaru
  • Complex rezidențial social eficient energetic, Interactiv SA
  • Stații de alimentare a automobilelor electrice, Habsev Grup SRL
Proiectele cele mai reușite vor primi finanțare din partea investitorilor prezenți la eveniment, băncilor comerciale, fonduri de investiții și partenerilor de dezvoltare. Companiile care vor convinge investitorii de fezabilitatea proiectului vor putea primi credite garantate de stat în condiții avantajoase. Aceste proiecte au trecut mai multe etape de selecţie „Inițial au fost identificate 15 proiecte de Ideilor Eco-Responsabile, ulterior din acestea am selectat șapte, care pot avea cel mai mare succes și/sau impact în țara noastră”, a declarat Mihail Stratan, directorul Agenției de Eficiență Energetică. Câștigătorii Târgului Ideilor Eco-Responsabile vor fi anunțați în cadrul Galei Moldova Eco-Energetică, pe data de 5 decembrie curent. Unii investitori s-au arătat interesați de proiectele propuse și au discutat în privat cu reprezentanții întreprinderilor, după prezentarea ideilor de proiecte eco-responsabile. Organizatorii Săptămânii Eco-Energetice sunt Ministerul Economiei, Agenţia pentru Eficienţă Energetică şi Proiectul Energie şi Biomasă.

via | agora.md

1281 vizualizări

Data publicării:

01 Decembrie /2015 17:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

proiecte | Eficiență Energetică | Tîrgul | Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon