Știri

Compania ucraineană „T.B. Fruit” va investi în finalizarea construcției fabricii de conserve din Moldova

Compania ucraineană „T.B. Fruit” intenționează să investească, în acest an, 7-9 milioane de euro în finalizarea construcției fabricii de concentrat de mere din Parcul Industrial „Edineț”, al cărui rezident este. Informația a fost comunicată de directorul companiei, Vasili Medvedi, în timpul prezentării programului de dezvoltare a întreprinderii, în cadrul vizitei în Parcul Industrial „Edineț” de către vicepremierul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, informează Noi.md. Medvedi a specificat că în anul 2016 producţia întreprinderii, care pînă acum era exportată pe piaţa UE, va fi disponibilă şi pe piața continentului american. Potrivit Ministerului Economiei, în Parcul Industrial „Edineţ” Octavian Calmîc s-a familiarizat cu activitatea agenţilor economici rezidenți, proiectele de dezvoltare şi atragere a noilor investiţii. Examinînd problemele cu care se confruntă PI „Edineţ”, Octavian Calmîc a dat asigurări că Ministerul Economiei va acorda suportul necesar în soluţionarea acestora. Ministrul Economiei a întreprins o vizită de lucru în raionul Edineţ, unde s-a întîlnit cu primarii, antreprenorii, reprezentanții societății civile și a vorbit despre problemele cu care se confruntă, precum şi despre modalitățile de soluţionare a acestora. Octavian Calmîc a vorbit despre măsurile întreprinse de Guvern pentru depăşirea situaţiei social-politice şi economice din ţară. Oficialul a menționat că Executivul este determinat să facă schimbări pentru redresarea situaţiei atît la nivel central, cît şi local, subliniind că pentru aceasta este nevoie şi de o conlucrare strînsă între autoritățile centrale și locale.

via | www.noi.md

1510 vizualizări

Data publicării:

22 Februarie /2016 15:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

companie | Ucraina | investiţii | Moldova | fabrica de conserve

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon