Știri

Companiile sunt invitate să participe la concursul Marca comercială a Anului 2016 și Premiul pentru realizări în domeniul calității 2016

Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) și Camera de Comerț și Industrie au lansat concursurile “Marca Comercială a Anului 2016” și “Premiul pentru realizări în domeniul calității 2016”. Potrivit directorului AGEPI, Octavian Apostol, la concursul “Marca comercială a Anului 2016” vor fi 9 nominalizări:
  • Aprecierea consumatorilor
  • Marca locală
  • Debutul anului
  • Export
  • Inter
  • Favorita anului
  • responsabilă social
  • Marca consacrată
  • Rebranding
  • Nominalizarea închisă Reputație și încredere
Anul acesta avem anumite schimbări, atât în Regulament, cât și în condițiile de participare la concurs. Vrem să-i dăm concursului un dinamism, pentru ca într-adevăr companiile participante să poată avea niște avantaje destul de motivante pentru activitatea lor, a menționat Octavian Apostol. La concursul Marca comercială a anului 2016 pot participa întreprinderi și organizații cu diverse forme de proprietate, persoane juridice înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova, precum și personae fizice care produc bunuri materiale sau prestează servicii. Totodată, la concurs se admit doar mărcile comerciale care la momentul depuneri cererii de participare sunt înregistrate și valabile pe teritoriul țării. Participanții vor concura pentru premiul mare – Mercuriul de Aur, precum și pentru medaliile de aur, argint și bronz la cele 9 nominalizări. În acelați timp, în scopul stimulării participării la concurs a mai multor întreprinderi, organizatorii vor oferi o reducere. Pentru că taxa de participare a companiilor este prea mare, de 6000 lei, anul acesta va fi de 3000 de lei, iar întreprinderile mici şi mijlocii, la fel ca anul trecut, vor beneficia de o reducere de 50%. Participanţii vor avea parte de anumite avantaje, cum ar fi – beneficierea de publicitate a mărcilor şi o dezvoltare a imaginii mărcilor, precum şi de toate instrumentele de promovare pe care le avem, o analiză SWOT efectuată de experţi şi specialişti. De asemenea, participanții înscriși la concurs beneficiază de organizarea seminarelor în domeniul proprietății intelectuale pentru angajații participanților la concurs, promovarea mărcilor laureate ale concursului în publicațiile AGEPI, consultanță gratuită la înregistrarea mărcilor și servicii de prediagnoză a proprietății intelectuale, a adăugat directorul AGEPI. La rândul său, directorul Camerei de Comerţ şi Industrie, Sergiu Harea, s-a referit la importanţa recunoaşterii mărcilor naţionale pe piaţa externă. Anul acesta avem parte de un suport din partea Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), care ne ajută în promovarea mărcilor comerciale naţionale pentru export. Este un lucru foarte important ca mărcile autohtone să fie recunoscute nu doar pe piaţa internă, dar şi pe cea externă. În acest sens,în anul 2017 am inaugurat nominalizarea Marca comercială pentru export, a declarat Sergiu Harea. Totodată, companiile pot depune cerere de participare la Concursul “Premiul pentru realizări în domeniul calităţii bunurilor şi serviciilor 2016”, care are drept scop de a identifica companiile ce au implementat cu succes managementul calității și promovează abordările moderne ale calității. Concursul este la cea de a III-a ediție, fiind lansat în 2014 de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu Centrul Naţional de Acreditare, Institutul Naţional de Metrologie, Institutul Naţional de Standardizare și Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor. Potrivit directorului Camerei de Comerţ şi Industrie, Sergiu Harea, la concurs pot participa
  • întreprinderi micro şi mici, cu numărul angajaţilor până la 49 pers. şi suma anuală a veniturilor de la vânzări până 25mil. lei;
  • întreprinderi medii, cu numărul angajaţilor de la 49 până la 249 pers. şi suma anuală a veniturilor de la vânzări până 50 mil. lei;
  • întreprinderi mari, cu numărul angajaţilor peste 249 şi suma anuală a veniturilor de la vânzări mai mult de 50 mil. lei;
  • întreprinderile pe poziții monopol naturale și cele declarate dominante pe piețe relevante, conform prevederilor legale.
Premiul este acordat anual pe bază de concurs companiilor și organizațiilor cu diverse forme de proprietate, persoane juridice/fizice înregistrate în Republica Moldova, care produc bunuri materiale şi/sau prestează servicii pe teritoriul ţării, pentru obținerea unor rezultate semnificative în domeniul calității produselor și serviciilor, asigurarea siguranței acestora, precum și pentru punerea în aplicare a managementului calităţii. Criteriile după care vor fi premiaţi participanţii se referă la obţinerea rezultatelor performante; creşterea valorii create pentru consumator; gestionarea activităţii bazată pe orientare strategică, stimulare şi responsabilitate; crearea parteneriatelor; promovarea creativităţii şi inovaţiei; managementul procesual; obţinerea succeselor cu ajutorul personalului; promovarea creativităţii şi inovaţiei și, desigur, responsabilitate pentru dezvoltare durabilă. Menţionăm că pentru titlul de „Marca comercială a anului 2015" au concurat 60 de mărci comerciale înregistrate pe piața Republicii Moldova. Cele mai multe cereri de participare au fost depuse pentru nominalizările „Favorita anului" și „Aprecierea consumatorului". La concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității", ediția a II-a, au luat parte 30 de agenți economici. Cererile de participare la concursuri pot fi depuse până pe 31 martie 2017, iar dosarele - până pe 17 aprilie 2017 la sediul Camerei de Comerț și Industrie: bd. Ştefan cel Mare, 151, etaj 2, of. 9, tel/fax: 022 21-07-25 Câștigătorii concursurilor vor fi premiați pe data de 8 iunie 2017, în cadrul Galei Businessului Moldovenesc.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1150 vizualizări

Data publicării:

20 Februarie /2017 09:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

agepi | concurs | Marca comercială a anului 2016 | piata externa | MIEPO | CCI

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon