30
12
2015

751

Consumatorii din Moldova ar putea să-și aleagă singuri furnizorul de energie electrică
Consumatorii din Moldova ar putea să-și aleagă singuri furnizorul de energie electrică. Un proiect de lege în acest sens a fost votat ieri în prima lectură.
Documentul prevede că cetăţenii care au un contract valabil cu companiile comerciale, care le furnizează energie electrică, îşi vor putea schimba furnizorul, fără a achita careva taxe suplimentare, informează Unimedia.
Totuși, schimbarea furnizorului va fi posibilă dacă consumatorul a respectat toate prevederile financiare stipulate în contractul cu actualul operator.
Conform documentului, schimbarea companiei furnizoare nu necesită achitarea unor taxe nici actualului, nici potenţialului operator, iar procedura de schimbare a companiei furnizoare urmează a fi efectuată în decurs de 20 de zile de la depunerea cererii.
Pentru a intra în vigoare aceste prevederi, Proiectul necesită a fi aprobat de Parlament și în a doua lectură.
via | unimedia.info
-
Domeniu: