Știri

Coridoarele comerciale: probleme şi soluţii

Crearea unui sistem de transport rutier durabil și eficient, care contribuie la dezvoltarea echilibrată în concordanță cu cerințele economice, sociale și de mediu este scopul Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), reflectat în Programul de dezvoltare strategică a autorităţii pentru anii 2018-2020. Documentul, elaborat cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Programului „Reforme Structurale în Moldova, a fost prezentat în cadrul evenimentului intitulat „Parteneriate pentru îmbunătățirea performanței coridoarelor comerciale”. Coridoarele comerciale reprezintă rute particulare, pe care mărfurile sunt transportate pe cale terestră, maritimă sau aeriană. Realizarea comerţului prin intermediul lor permite obţinerea efectelor de reţea şi organizarea adecvată a resurselor pentru îmbunătăţirea sectorului transporturilor. Republica Moldova se confruntă cu o serie de probleme în domeniul transportului rutier, însă soluționarea acestora nu ține doar de RM, dar și de țările vecine, cu care țara are frontiere, este opinia directorului de Program USAID, Douglas Muir, care a prezentat recomandările Programului USAID, ca urmare a realizării unui studiu în acest sens. Potrivit acestuia, situația cea mai gravă este înregistrată la frontiera Leușeni-Albița, iar una dintre soluții ar fi implementarea unui sistem de gestionare electronică a listei de aşteptare, practicat în foarte multe țări. Oamenii din timp se vor programa și vor ști exact când să se apropie de punctul vamal, ceea ce îi va scuti să stea câte 15-20 de ore în vamă. Această situație creează foarte multe probleme pentru comerț, pentru că operatorii de transport pierd circa 70% din timp stand în rând, a menționat Douglas Muir. O altă recomandare se referă la elaborarea unui cadru normativ ce ar reglementa activitatea expeditorilor de mărfuri. Este nevoie de o lege foarte bună, care ar curăți sectorul de operatorii necalificați, a mai spus directorul de program. În același timp, autoritățile asigură că vor acorda mai mult suport pentru dezvoltarea transportului rutier, care, conform secretarului de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Serghei Bucătaru, are un rol deosebit pentru economia țării, deoarece anume pe această cale sunt transportate circa 90% din volumul de mărfuri comerciale. Astfel, în Programul de dezvoltare al ANTA pentru anii 2018-2020 sunt incluse următoarele obiective: • Dezvoltarea managementului organizaţional orientat spre calitate • Modernizarea serviciilor publice din punct de vedere tehnologic • Îmbunătățirea procesului de control • Perfecționarea și calificarea resurselor umane • Sporirea eficienței prin responsabilitate și transparență • Cooperare internațională. Pentru realizarea acestora sunt planificate acţiuni cum ar fi: implementarea auditului siguranţei rutiere, crearea Centrului de Monitorizare pentru siguranţa rutieră, implementarea sistemului de management integrat al transporturilor rutiere, consolidarea capacităților logistice în activitățile de control, negocierea acordurilor internaționale în domeniul transporturilor rutiere etc. Pentru a realiza activitățile planificate, Agenția va avea nevoie de suport tehnic şi financiar din partea partenerilor de dezvoltare, estimate la circa 500 mil. lei. Asistenţa tehnică şi financiară din partea partenerilor de dezvoltare va putea fi realizată doar în urma îmbunătăţirii cadrul legislativ existent ce reglementează finanțarea Agenției, în vederea acordării dreptului acesteia de a fi finanțată din mijloace financiare provenite din programe şi proiecte finanţate de partenerii de dezvoltare. Operatorii de transport au afirmat că programul de dezvoltare este unul relevant pentru situația actuală a domeniului, însă este nevoie de mai multe eforturi pentru îmbunătățirea acestuia. Programul este interesant, dar el trebuie privit din două perspective – îmbunătățirea activității Agenției și fluidizarea traficului internațional prin coridoare. Dacă cu prima parte e mai simplu, atunci cea de-a doua este mult mai complexă, pentru că e legată de acțiunile pe care trebuie să le întreprindă Ucraina și România. Noi putem moderniza vămile noastre la infinit, dar procesul trebuie dus mai departe, a menționat președintele Uniunii Transportatorilor și Drumarilor, Eugen Dațco. Potrivit acestuia, este nevoie de o coordonare și o sincronizare a acțiunilor cu țările vecine. Tot în acest context, secretarul de stat al MEI, Serghei Bucătaru, a relatat că ministerul are mai multe priorități pentru dezvoltarea domeniului transportului rutier, una dintre cele mai importante fiind dezvoltarea sistemului electronic e-Autorizație, care va simplifica și va aduce transparența în procedura de primire a cererilor și eliberare a autorizațiilor. Potrivit lui, până la sfârșitul lunii septembrie acest sistem va fi funcțional. Avem așteptări mari și de la implementarea sistemului „Cântărire din mers”, care, la fel, este un obiectiv major al ministerului, deoarece el va îmbunătăți nu doar serviciile de transport, dar și calitatea drumurilor, a mai afirmat secretarul de stat. Reprezentanții domeniului transportului rutier au menționat necesitatea elaborării Cărții Calității, îmbunătățirea condițiilor de activitate pentru operatorii de transport, accesarea coridoarelor străine, îmbunătățirea infrastructurii etc. NOTĂ: Agenția Națională Transport Auto este autoritatea administrativă din subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii, care asigură implementarea documentelor de politici publice şi strategiilor naţionale de dezvoltare în domeniul transporturilor rutiere, controlează şi supraveghează respectarea legislaţiei naţionale şi internaţionale în domeniu de către operatorii de transport rutier şi de către întreprinderile ce desfăşoară activităţi conexe transportului rutier.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1231 vizualizări

Data publicării:

12 Septembrie /2018 11:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

ANTA | reforme structurale | ministerul economiei | transport rutier | coridoare comerciale

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon