Știri

Costurile creditelor vor fi plafonate

Băncile, organizațiile de creditare nebancară și asociațiile de economii și împrumut, până la încheierea unui contract de credit, vor evalua bonitatea beneficiarului creditului în conformitate cu principiul creditării responsabile, în baza informațiilor primite de la solicitantul creditului, dar și prin verificarea registrelor și sistemelor de informații utilizate la determinarea bonității.
 
Proiectul de lege ce are ca scop sporirea nivelului de protecție atât al consumatorilor, cât și al instituțiilor de creditare, a fost aprobat în lectură finală cu 54 de voturi.

 

Documentul prevede plafonarea costului împrumutului, iar creditul trebuie să fie rezonabil, să respecte cerințele practicii comerciale corecte și să nu denatureze echilibrul dintre beneficiarul creditului și creditor. Astfel, rata dobânzii de credit specificată în contractul de credit  va fi plafonată la maxim 50% și nu va fi permisă depășirea acestui nivel. Totodată, celelalte cheltuieli (comisioane, taxe, penalități, dobânzi de întârziere și orice alt tip de plată) care sunt incluse în costul total al creditului (cu excepția dobânzii), nu vor fi mai mari de 0,04 % pe o zi de credit din suma totală a creditului.

 

Instanța de judecată va fi în drept să reducă costul total al creditului după aprecierea naturii relației contractuale dintre părți, a valorii obligației, a costurilor băncii, a circumstanțelor încheierii contractului de credit și a altor circumstanțe relevante.

 

În același timp, dobânzile, penalitățile și orice alte comisioane de întârziere de plată nu vor fi percepute de la beneficiarul creditului în cazul în care creditorul, fără vina beneficiarului creditului, a evaluat incorect bonitatea beneficiarului.

 

După cum se menționează în nota proiectului, reglementările existente la moment nu își ating pe deplin obiectivele, în special în legătură cu necesitățile crescânde ale consumatorilor, iar prin implementarea acestui proiect va spori atât siguranța sectorului bancar, cât și încrederea consumatorilor în sectorul financiar.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

799 vizualizări

Data publicării:

11 Aprilie /2022 07:58

Catalogul tematic

Noutăți | Persoana fizică

Etichete:

imprumut | contract de credit | creditare responsabilă | persoane fizice

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon