01
09 2014
837

Criza s-a încheiat? Transferuri record de bani din străinătate, în iulie

În luna iulie curent, moldovenii de peste hotare au transferat acasă prin intermediul băncilor moldoveneşti circa 178 milioane de dolari, cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani. O sumă mai mare de bani a fost trimisă doar în iulie 2008.

În primele şapte luni, volumul transferurilor băneşti de peste hotare depăşeşte cifra de 945 milioane de dolari, această sumă fiind cea mai mare din toate timpurile.

Cea mai mare creştere a avut loc în al doilea trimestru, când în ţară au fost transferaţi 453,98 mil. dolari.

Rubla rusească continuă să fie cea mai transferată valută, ponderea acesteia în volumul total al transferurilor depăşind 40%, faţă de euro sau dolar a căror cote au coborât la 35,8% şi, respectiv, la 23,9%.

Anul 2008 a fost cel mai prolific an din istorie după volumul remiterilor, după un vârf de aproape 1,66 miliarde de euro. După criza din 2008, sumele trimise s-au redus simţitor până la aproximativ 980 milioane în 2010.

via eco.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.