18
12 2015
547

De la 1 ianuarie, mărimea taxelor pentru materiile prime oferite de comanditari companiilor de prelucrare va fi stabilită la nivel de 1%

Acest lucru este prevăzut de amendamentele aprobate de parlament la legea privind aprobarea nomenclaturii combinate de mărfuri. Unul din autorii documentului, preşedintele comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, Ştefan Creangă, a menţionat că modificările sunt determinate de faptul că la 1 ianuarie 2016 expiră regimul preferinţelor comerciale autonome (PCA) oferite Moldovei de Uniunea Europeană şi va fi în vigoare numai noul regim de comerţ liber, atotcuprinzător şi aprofundat dintre Moldova şi UE, care a intrat în vigoare de la 1 septembrie 2014.

Spre deosebire de PCA, noul regim comercial interzice folosirea regulilor fiscale drawback, care prevăd restituirea deplină sau parţială a taxelor de import percepute pentru mărfurile care după prelucrare pe teritoriu vamal trebuie să fie reexportate sub formă de produse prelucrate. Ca urmare, de la 1 ianuarie 2016, cea mai mare parte a companiilor care activează în Moldova în regim drawback vor fi nevoite să plătească taxe vamale pentru materia primă importată, chiar dacă aceasta nu va fi destinată consumului pe piaţa internă şi va fi încorporată în alte mărfuri destinate reexportului.

Noile condiţii vor afecta condiţiile de activitate ale multor companii din domeniul industriei de prelucrare, atât cu investiţii locale, cât şi străine, inclusiv, vor avea de suferit companiile Draexlmaier, Gebauer&Griller, Lear Corporation, Electromanufacturing, Romina Cablaggi, Grip-Engineering, dar şi Introscop şi alte firme, ale căror produse finite sunt destinate exportului. De asemenea, va scădea atractivitatea investiţională a ţării şi există riscul ca aceste companii, care oferă mii de locuri de muncă şi transferă sume mari la buget ar putea pleca din Moldova sau să-şi reducă semnificativ activitatea în ţară.

Pentru a nu le bloca activitatea şi planurile de extindere a proiectelor actuale sau noi, dar şi pentru atenuarea efectului de la interzicerea regulilor drawback, au fost elaborate amendamentele la legea privind aprobarea nomenclaturii combinate a mărfurilor, care prevăd reducerea (de la 5%, 6,5%, 8%, 10%) până la 1% a mărimii taxelor vamale pentru unele materiale folosite în calitate de produse suplimentare pentru producţie finită de către companiile din industria de prelucrare.

Acest lucru va crea condiţii pentru îmbunătăţirea climatului investiţional din Moldova, oferind companiilor interesate a condiţiilor mai bune de activitate decât în alte ţări.

via | www.infomarket.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.