28
10 2015
567

EUBAM, OLAF și Serviciului Vamal au semnat o Strategie în domeniul luptei cu contrabanda a produselor din tutun

Directorul General al Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, a avut o întrevedere cu Giovanni Kessler, Director General al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF). În cadrul întrevederii, la care au participat și reprezentanții EUBAM, au fost discutate şi aspecte de colaborare în conformitate cu Aranjamentul de cooperare administrativă între Serviciul Vamal și OLAF, semnat la Chișinău la 15 mai 2013, precum și prioritățile de intensificare a mecanismelor de interacțiune operativă în domeniul de aplicare a legii.

Tudor Balițchi a menționat că pentru Serviciul Vamal contracararea fraudelor transfrontaliere, în special a contrabandei și a evaziunii fiscale reprezintă o prioritate majoră, în special la frontiera externă a UE. La acest capitol a fost remarcat rolul deosebit al OLAF în desfășurarea proceselor de combatere a infracționalității transfrontaliere la nivel european.

La rândul său, Giovanni Kessler a salutat dinamica pozitivă a colaborării cu Serviciul Vamal, fapt expus şi ieri în cadrul întrevederii cu Prim-ministrul Valeriu Streleţ.
Părțile au menționat importanța operațiunilor regionale comune organizate în ultimii ani sub egida OLAF, EUBAM și altor parteneri internaționali care asigură consolidarea acțiunilor comune în combaterea infracționalității transfrontaliere.

În cadrul întrevederii de către Directorul General al Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, Director General al Oficiului European de Luptă Antifraudă, Giovanni Kessler şi Liderului de echipă al Oficiului Operaţional al EUBAM din Odessa, Răzvan Budeanu a fost semnată Strategia Serviciului Vamal în domeniul luptei cu contrabanda şi vânzarea ilegală a produselor din tutun pentru perioada anilor 2015-2018.

Această Strategie a fost elaborată în colaborare cu EUBAM, în coordonare cu reprezentanţii marilor producători de produse de tutun şi OLAF. Acest document constituie un prim pas în consolidarea eforturilor de prevenire şi combatere a traficului ilicit a produselor de tutun.

Notă: Oficiul European de Luptă Antifraudă este parte a Comisiei Europene şi are misiunea de a proteja interesele financiare ale Uniunii Europene prin investigarea fraudei, corupției și a altor activități ilegale. Organizaţia sprijină instituțiile UE, în special Comisia Europeană, în dezvoltarea și implementarea legislației și politicilor de combatere a fraudei, precum şi contribuie la eforturile depuse de instituțiile UE pentru a garanta cea mai eficientă utilizare a fondurilor financiare europene.


via | www.customs.gov.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.