Știri

Experții din CSI remarcă o încetinire a creșterii PIB-ului Moldovei

Economia Republicii Moldova a continuat ritmul de creștere și în acest an, deși se atestă o încetinire după saltul înregistrat la sfîrșitul anului 2013. Datele sînt prezentate în noua ediție a „Macromonitorului CSI”, publicat de Direcția analitică a Băncii Eurasiatice de Dezvoltare. Potrivit experților băncii, în trimestrul I al anului 2014, PIB-ul Moldovei a crescut cu 3,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, relatează NOI.md. Creșterea economică a avut un caracter destul de uniform din punctul de vedere al producției. Astfel, în agricultură s-a înregistrat o creștere de 7,2%, în industrie – de 7,1%, în construcții – de 8,5%, în comerț - de 5,4%. Printre ramurile prelucrătoare industria alimentară a crescut cu 20,5%, industria textilă – cu 26,4%, industria chimică – cu 22,9%. Producția metalurgică a scăzut cu 0,6%, iar producția mașinilor și utilajelor – cu 38,7%. Consumul gospodăriilor casnice a crescut cu 0,6% față de trimestrul I al anului 2013, iar investițiile în capitalul fix – cu 8,6%. Volumul exportului în expresie reală a crescut cu 3,4%, iar volumul importului s-a redus cu 0,5%. Rata inflației a fost într-o ușoară creștere față de sfîrșitul anului 2013, majorîndu-se către sfîrșitul trimestrului I al anului 2014 de la 5,2% pînă la 5,7%. Banca Națională a Moldovei a menținut rata de bază pe parcursul perioadei respective a anului trecut. Potrivit BNM, creșterea ratei inflației în primele luni ale anului a fost cauzată de creșterea exogenă a prețurilor la produsele alimentare. Potrivit „Macromonitorului CSI”, de facto a avut loc înăsprirea politicii monetare, care s-a manifestat prin încetinirea ofertei bănești în economie pe fundalul creșterii intervențiilor BNM pe piața valutară cu scopul de a limita căderea leului în condițiile majorării refluxului de capital din țară.

via www.noi.md

1276 vizualizări

Data publicării:

21 August /2014 14:09

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

PIB | expert | economia

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon