Știri

Finanțele publice: restabilirea finanțării externe, digitalizarea serviciilor și dialogul constant cu mediul de afaceri

Pentru anii 2021-2022 autoritățile își propun realizarea acțiunilor ce au ca scop stabilitatea finanțelor publice și restabilirea finanțării externe. Acestea sunt incluse în Planul de acțiuni al Guvernului și au fost prezentate și discutate astăzi, 9 septembrie, în cadrul consultărilor publice organizate de Ministerul Finanțelor.
 
După cum a menționat ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, principalul obiectiv pentru domeniul finanțelor publice este restabilirea finanțării externe, care este elementul major în asigurarea stabilității financiare a țării și finanțării cheltuielilor bugetare. Totodată, un alt obiectiv imediat este relansarea dialogului cu Fondul Monetar Internațional și înregistrarea rezultatelor bune pentru accesarea asistenței macro-financiare din partea Uniunii Europene.

 

Implementarea proiectelor finanțate din surse externe este încă un obiectiv strategic, pentru că la acest capitol în ultimii ani au fost înregistrate deficiențe, am ratat implementarea unei serii de proiecte, dar și încrederea din partea finanțatorilor externi în potențialul nostru de valorificare a finanțării, a menționat oficialul.

 

Ministrul a menționat că, la capitolul administrare fiscală și vamală, urmează a fi revizuite prin prisma eficienței facilitățile acordate, armonizarea legislației fiscale ce ține de accize și TVA, reorganizarea Serviciului Vamal, ceea ce va duce la îmbunătățirea activității instituției pe toate segmentele, reducerea timpului la efectuarea procedurilor vamale, iar strategia urmează a fi prezentată în scurt timp de către autoritatea vamală.

Vom continua cu implementarea sistemelor informaționale, proces ce a început acum câțiva ani în cadrul Serviciului Fiscal de Stat, dar și la vamă, pentru a reduce cât mai mult timpul de interacțiune dintre contribuabil și autorități. La Serviciul Vamal preconizăm să lansăm în anul 2022 un terminal vamal multifuncțional, care va fi un proiect de anvergură, a adăugat Dumitru Budianschi.

 

Astfel, ca obiective imediate în Planul Guvernului sunt incluse acțiuni ce țin de: aprobarea Regulamentului privind certificarea în domeniul achizițiilor publice precum și adoptarea actelor normative în vederea realizării condiționalităților Acordului de asistență macro-financiară (Omnibus), modificarea Legii privind achizițiile publice, evaluarea situației curente și identificarea unui mecanism eficient de monitorizare a implementării proiectelor finanțate din surse externe etc.

 

Pe termen scurt proiectul prevede aprobarea proiectului de lege cu privire la Inspecția Financiară, ajustarea actelor normative aferente supravegherii marcării de stat în vederea eficientizării activității cu metale prețioase și pietre prețioase, fortificarea capacităților managerilor din sectorul public de organizare și dezvoltare a sistemelor de control intern managerial, desfășurarea evaluării independente a unor proiecte selectate, dezvoltarea pe pagina web a SFS a compartimentului destinat raportării de către contribuabili a incidentelor de integritate admise de angajații SFS etc.

 

Reprezentanții asociațiilor de business au menționat că în Plan ar trebui prevăzute acțiuni ce țin de acordarea suportului autorităților pentru digitalizarea serviciilor. Potrivit acestora, autoritățile publice nu au suficiente posibilități tehnice și nici financiare pentru digitalizarea proceselor și nu reușesc să facă față solicitărilor mediului de afaceri, ceea ce face dificilă conlucrarea între cele două părți.

 

Alte propuneri din partea participanților la discuții vizează: efectuarea misiunilor de audit internaționale și pentru întreprinderile de stat, îmbunătățirea efectuării evaluării în vamă, îmbunătățirea politicii salarizării în sectorul bugetar, revizuirea cadrului normativ privind achizițiile publice și interoperabilitatea sistemului MTender cu alte sisteme electronice etc.

 

Totodată, reprezentanții mediului de afaceri au menționat necesitatea unui dialog permanent dintre autoritate și asociațiile de business, reiterând disponibilitatea oferirii suportului și expertizei necesare.

 

Ministerul va fi o instituie deschisă și va fortifica conlucrarea cu asociațiile de business, patronatele și sindicatele, organizațiile societății civile, a asigurat ministrul.

 

În acest context, ministrul Finanțelor a anunțat că, începând de săptămâna viitoare, asociațiile mediului de business și cei interesați vor avea posibilitatea să participe la consultările publice privind politica fiscală și vamală pentru anul 2022.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

625 vizualizări

Data publicării:

09 Septembrie /2021 12:28

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

consultari publice | finante publice | Ministerul Finanţelor

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon