21
09 2015
602

Gas Natural Fenosa ar putea să se adreseze în instanță, din cauza deciziei ANRE de suspendare a noilor tarife

Compania energetică spaniolă a început procedura de contestare a deciziei ANRE, prin care au fost suspendate noile tarife la energia electrică. Totodată reprezentanții companiei declară că vor efectua auditul conform recomandărilor regulatorului.

Consiliul de Administraţie al ANRE a decis pe 3 septembrie 2015, suspendarea, pentru două luni, a hotărârilor sale din 18 iulie 2015 privind aprobarea tarifelor reglementate de distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi a gazelor naturale.

Prin decizia sa, Consiliul a recomandat operatorilor reţelelor de energie electrică şi gaze naturale să organizeze, în termenul respectiv, un audit, cu selectarea unor companii de profil cu renume mondial, în cadrul căruia să fie verificate cuantumul noilor tarife calculate de operatori şi corectitudinea efectuării acestor calcule.

Gas Natural Fenosa în Moldova activează în mod transparent, respectând strict legislaţia Republicii Moldova şi cea internaţională, inclusiv normele stabilite pentru evidenţa contabilă, cele profesionale şi de ordin etic şi în acest sens nu se opune efectuării auditului solicitat de către ANRE. Însă întreprinderea consideră că acesta nu trebuia relaţionat cu măsura de suspendare a tarifelor aprobate deoarece destabilizarea situaţiei tarifare pune în pericol stabilitatea activităţii de distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi în consecinţă securitatea energetică a ţării. Asupra acestor pericole Gas Natural Fenosa a indicat autorităţilor moldoveneşti atât în şedinţele publice de la ANRE, cât şi în corespondenţa şi întrevederile cu conducerea de diferit nivel a ţării şi această îngrijorare se menţine în continuare, menționează reprezentanții Gas Natural Fenosa.

Cu toate acestea, Gas Natural Fenosa a iniţiat procedura de identificare a companiei de audit şi aceasta este acum în derulare. „Avem încrederea, că auditul va clarifica definitiv eventualele îndoieli care pot exista,” menționează compania energetică spaniolă.

Pe de altă parte Gas Natural Fenosa a contestat decizia de suspendarea a noilor tarife pentru perioada efectuării auditului, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale. Ulterior, cazul ar putea să ajungă în instanță, dacă nu va fi soluționat pe cale amiabilă.

Compania spaniolă declară că este deschisă în continuare pentru discuţii în vederea identificării unor soluţii legale, transparente şi sigure pentru problema creată de necorespunderea tarifului şi a unor garanţii în vederea neadmiterii unei situaţii similare pe viitor, prin aplicarea corectă a metodologiei tarifare şi a cadrului legal în care activează.

Anterior ANRE a aplicat noul tarif la energia electrică fără a lua în considerație devieri financiare de două miliarde de lei. Cu toate aceste noul tarif a fost suspendat, fiind solicitată efectuarea unu audit, cu selectarea unor companii de profil cu renume mondial.

via | agora.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.