News

Germania va acorda Moldovei 2 mil. de euro pentru sporirea eficienţei energetice a satelor

Germania va acorda Moldovei 2 mil. de euro în cadrul programului de asistenţă a sporirii eficienţei energetice în 10 raioane nordice şi în regiunea din stânga Nistrului. Acordul corespunzător a fost semnat vineri de Prim-ministru Iurie Leancă şi directorul biroului Băncii germane de dezvoltare KfW pentru Moldova şi Ucraina, Gunnar Walzholz. Potrivit agenţiei „Infotag”, proiectul prevede folosirea mai eficientă a energiei de către consumatori şi perfecţionarea serviciilor acordate. În opinia lui Leancă, „realizarea acestor proiecte va aduce beneficii economice și sociale semnificative locuitorilor din sate”. „ Vom continua să investim în viitorul nostru, în întreaga țară, pentru ca să reușim să oferim cetățenilor, infrastructură socială modernă”, a spus Premierul, mulţumind reprezentanţilor germani pentru sprijinul acordat. Walzholz a relatat că în curând Banca KfW va deschide o reprezentanţă la Chişinău şi „va contribui în continuare la diversificarea instrumentelor de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii din Moldova”. Banca KfW a acordat Moldovei în total 12 mil. de euro surse nerambursabile şi în prezent la etapa de finalizare sunt circa 90 de proiecte, printre care 59 proiecte d reparare a grădiniţelor de copii, 13 apeducte, 10 drumuri, trei spitale.

via www.infotag.md

1304 views

The date of publishing:

12 December /2014 15:33

Domeniu:

Noutăți

Tags:

germania | Eficiență Energetică | program | acord

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon