Știri

Guvernul a redus lista produselor social importante

Potrivit Hotărârii de Guvern aprobată ieri de Cabinetul miniștrilor, numărul produselor social importante, prețurile cărora sunt reglementate de către Executiv, a fost micșorat. Conform proiectului de lege, produsele social importante se comercializează la preţuri de achiziţie sau la preţuri de livrare cu aplicarea adaosului comercial ce nu depăşeşte 20%, cu excepţia pâinii şi a colacilor, pentru care adaosul comercial aplicat nu va depăşi 10%. Pentru produsele social importante, atât din import, cât şi autohtone, care au fost supuse procesării în unităţile comerciale, se comercializează cu aplicarea adaosului comercial ce nu depăşeşte 40% cumulativ de la preţul de achiziţie sau cel de livrare. Din motivul „imposibilității verificării a corectitudinii aplicării adaosului comercial la vânzarea unor produse”, Hotărârea Executivului a exclus din lista produselor social importante carnea și produsele din carne. La propunerea Ministerului Sănătății au fost excluse conservele pentru copii, care sunt considerate nesănătoase. De asemenea, a fost exclus și zahărul de pe această listă, la cererea Confederației Naționale a Patronatului. Totodată, pe noua listă lipsesc și produsele nealimentare, cum ar fi caietele sau cimentul, potrivit Hotărârii de Guvern concurența pe piață pentru asemenea produse este una sănătoasă. Guvernul a decis că este inoportună menținerea în proiectul respectiv anexa nr.2 din actuala Hotărâre a Guvernului nr. 547 din 04 august 1995, din considerentele, că politicile de reglementare a prețurilor pentru așa produse ca medicamente, carburanți sau tarifele pentru prestarea serviciilor medicale, de transport public, etc. țin de domeniul de reglementare al altor acte guvernamentale.

via | agora.md

4891 vizualizări

Data publicării:

09 Iunie /2016 17:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Guvern | produse sociale | Hotarare de Guvern | preţuri | comercializarea | Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon