Știri

Imigranţii cu cetățenie română vor avea acces liber pe piaţa muncii din Elveţia începând din iunie

Imigranţii cu cetățenia României și a Bulgariei vor avea acces liber pe piaţa muncii din Elveţia începând din luna iunie, atunci când expiră sistemul de cote. Un anunț în acest sens a fost făcut de Consiliul Federal elveţian citat de radioteleviziunea RSI, scrie Money. Restricţiile de pe piaţa muncii au fost adoptate în anul 2009, în baza Acordului privind libera circulaţie a persoanelor încheiat de UE şi Elveţia. Acesta prevede că ţara alpină poate menţine cotele de imigranţi timp de şapte ani. Protocolul prevedea o liberalizare treptată, în trei etape, a condiţiilor de acces la piaţa muncii pentru români şi bulgari. În ultima etapă, Elveţia poate menţine restricţiile doar în cazul în care există o perturbare gravă a pieţei forţei de muncă. Elveţia a prelungit deja în două reprize restricţiile, în 2011 şi 2014, menționează sursa citată. Autorităţile au precizat că, în cazul unui aflux masiv de români şi bulgari, cotele ar putea fi reintroduse. Conform datelor Biroului Federal pentru Statistică, numărul cetăţenilor români rezidenţi în Elveţia la 30 aprilie 2012 era de 9.215 persoane.

via | bani.md

1144 vizualizări

Data publicării:

14 Aprilie /2016 15:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

elveţia | muncă | Acordului privind libera circulaţie | cetăţenie română | bulgară

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon