Știri

Impozitul pe avere va fi aplicat, în acest an, pentru bunurile imobiliare scumpe

Persoanele fizice, proprietari ai bunurilor imobiliare, care au o suprafață mai mare de 120 m p. (cu excepția terenurilor) și valoarea estimată, apreciată de către organele cadastrale teritoriale ce depășește 1,5 milioane de lei, vor plăti un impozit pe avere, potrivit proiectului de politica bugetar-fiscală și vamală pe 2016, definitivată de Ministerul Finanțelor. Baza impozabilă a bunurilor imobiliare va constitui valoarea estimată a acestor bunuri, apreciată de către organele cadastrale teritoriale. În cazul în care bunul imobiliar este obiect al unui credit imobiliar (ipotecar) sau a unui contract de leasing financiar, obiect al impunerii va constitui diferența pozitivă formată între valoarea estimată a bunului imobiliar și suma rămasă până la stingerea totală a creditului sau contractului de leasing financiar. Cota impozitului va fi de 0,8% și se va aplica asupra bazei impozabile. Calcularea impozitului pe avere și prezentarea avizelor de plată urmează să se efectueze de către oficiile fiscale teritoriale în termen de până la 30 noiembrie pentru situația existentă la 1 noiembrie a anului de gestiune (adică 2016). Impozitul pe avere urmează a fi achitat la bugetul de stat în termen de până la 25 decembrie a anului de gestiune. Potrivit ministrului finanțelor Octavian Armașu, introducerea acestui tip de impozit va contribui la ameliorarea echității fiscale, evitarea sustragerii de la impozitare a averilor dobândite, responsabilizarea fiscală. El a precizat, răspunzând la întrebările presei, că veniturile așteptate de la aplicarea acestui impozit se estimează la 50-100 mil lei anual. În bugetul pe anul curent, la compartimentul venituri noi vom stabili o cifră de 50 mil. lei, acumulările de la acest impozit, însă, vor fi mai mari, - a specificat Armașu. Ministrul finanțelor a spus că impozitul pe avere va fi aplicat în anii următori și la alte bunuri de lux. Armașu a mai spus că proiectul documentului de politică fiscală, vamală și bugetară pe 2016 va fi propus spre examinare și aprobare în următoarea ședință de Guvern. În ce privește proiectul Legii bugetului pe 2016, acesta va fi examinat și aprobat de Guvern, puțin mai târziu, după ce se va cunoaște care din prevederile de politică fiscală și vamală vor fi susținute de Parlament. Ca să cunoaștem exact pe ce venituri poate conta bugetul, a mai adăugat Ministrul finanțelor pentru presă.
author icon

Maria Trifan

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1876 vizualizări

Data publicării:

10 Martie /2016 09:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

proiectul politicii fiscale | impozit pe avere | acte legislative | Bunuri imobile

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon