Știri

În cadrul proiectului Energie şi Biomasă 2 au fost selectate primele comunităţi beneficiare

19 şcoli, grădiniţe şi alte instituţii publice din sudul țări, precum şi autonomia găgăuză vor fi racordate la tehnologii moderne de producere a energiei din surse regenerabile. Acestea sunt primele comunităţi beneficiare ale Proiectului european Energie şi Biomasă 2, ce au trecut etapa finală de selecţie, la concurs fiind depuse 34 de dosare. Instituţiile beneficiare au fost selectate în urma unui proces etapizat şi transparent de evaluare, deciziile fiind luate de Comitetul de Selectare ce are în componenţa sa reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Ministerului Educației, Agenţiei pentru Eficienţă Energetică, Fondului pentru Eficiență Energetică, Delegaţiei UE în Moldova şi PNUD Moldova. Lucrările de racordare a instituţiilor publice selectate la sisteme de încălzire pe biomasă, precum şi la sisteme de producere a apei calde de la energia solară vor demara în toamna anului curent şi se vor finaliza în 2016. Toate cele 19 instituţii publice vor fi conectate la sisteme de încălzire pe biomasă, în 7 dintre ele (preponderent grădiniţe, 1 spital şi 1 bloc al Direcţiei Situaţii Excepţionale) fiind instalate adiţional şi colectoare solare de producere a apei calde, informează Alexandru Ursul, managerul Proiectului Energie şi Biomasă. Precizăm că în etapa a doua a Proiectului Energie şi Biomasă urmează a fi instalate din fonduri europene 80 de centrale termice pe bioenergie în instituţii publice. În paralel cu racordarea la bioenergie, în 21 de instituţiile beneficiare vor fi instalate şi colectoare solară de producere a apei calde. Tehnologiile pe bază de energie solară vor fi instalate prioritar în grădiniţe şi centre medicale. Proiectul Energie şi Biomasă 2 este un proiect de trei ani realizat în 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Lista comunităţilor ce au trecut etapa finală de selecţie: Oraşe mici din regiunea de Sud: oraşele Taraclia (Şcoala de arte şi Casa de creaţie), Tvardiţa (Grădiniţa), Căuşeni (Blocul curativ al spitalului raional, Direcţia situaţii excepţionale) , Cimişlia (Grădiniţa), Leova (Grădiniţa, Şcoala sportivă), Cahul (blocul de cămine ale Colegiului medical) Raionul Taraclia: satele Albota de Jos (Gimnaziul) , Budăi (Grădiniţa), Ciumai (Grădiniţa), Corten (Liceul teoretic), Sofievca (Gimnaziul) UTA Gagauz Yeri: satele Baurci (Grădiniţa), Cazaclia (Grădiniţa), Congaz (Grădiniţa), Copceac (Grădiniţa), Gaidar (Centrul comunitar).

via | agora.md

1274 vizualizări

Data publicării:

08 Iunie /2015 13:17

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Proiect | Energie şi Biomasa | tehnologii | concurs

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon