Știri

În martie se va anunța dacă Moldova va mai putea elibera Cartea Verde

Consiliul Birourilor „Carte Verde” de la Bruxelles va anunţa la începutul lunii martie o decizie cu privire la suspendarea Republicii Moldova din cadrul Sistemului Internaţional de Asigurări „Carte Verde”. Deocamdată, Consiliul Birourilor de la Bruxelles monitorizează strict Biroul Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule din Republica Moldova (BNAA). Potrivit unui comunicat de presă al BNAA, recent, Consiliul Birourilor de la Bruxelles a evaluat acţiunile întreprinse de BNAA şi autorităţile din Republica Moldova pentru a evita suspendarea acesteia din sistem, începând cu 1 aprilie 2016. De asemenea, în timpul întrevederii dintre cele două părţi au fost prezentate şi analizate măsurile întreprinse pentru redresarea situaţiei. Decizia de suspendare a BNAA începând cu data de1 octombrie 2015 a fost luată în cadrul Adunării Generale a membrilor Consiliului Birourilor în luna mai 2015. Ulterior, ca urmare a măsurilor întreprinse de BNAA şi de autorităţile din Republica Moldova, Consiliul Birourilor de la Bruxelles a amânat data intrării în vigoare a dispoziţiei de suspendare până la 1 aprilie, 2016. Tot atunci a fost satbilită o perioadă de monitorizare a BNAA, inclusiv prin executarea sarcinilor prevăzute într-un Plan de acţiuni, asumat de comun acord cu autorităţile statului.

via | diez.md

1154 vizualizări

Data publicării:

22 Februarie /2016 09:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

carta verde | Moldova | suspendare | restabilire | 2016 | Bruxelles | BNAA

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon