Știri

În Moldova 313 proiecte investiționale au fost realizate în cadrul programului PARE 1+1

Programul investiţional PARE 1+1, realizat în Moldova în decursul a trei ani, a permis crearea în toată ţară a câtorva mii de locuri de muncă bine plătite”, a declarat vineri vicepremierul, ministrul Economiei Valeriu Lazăr. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, trasând finele programului, diplomatul a spus că pe parcursul realizării acestuia s-a reuşit realizarea a 313 proiecte în toată Moldova.Peste 600 cetăţeni care munceau peste hotarele Moldovei au frecventat cursuri de perfectare, astfel au început să se ocupe cu diverse tipuri de activitate la ei acasă”, a menţionat Lazăr. Vicepremierul a spus că scopul programului investiţional, când la fiecare leu alocat, de până la 200 mii lei investiţii, statul mai adăugă unul, este de a face ca în Moldova să fie implementate astfel de proiecte în toate localităţile.
„Cetăţenii noştri necesită istorii de succes, mici sau mari, care demonstrează posibilitatea schimbărilor spre bine”,
a spus ministrul, indicând la posibilitatea, cu ajutorul unor astfel de proiecte de a reduce migraţia de muncă şi revenirea moldovenilor în ţară, unde aceştia trebuie să aibă un loc de muncă cu un salariu decent. La trasarea finelor proiectului PARE 1+1 participă prim-ministrul Iurie Leancă, Şeful Reprezentanţei UE în Moldova, Pirkka Tapiola, precum şi antreprenorii, care şi-au realizat cu succes, în cadrul acestui program, proiectele lor investiţionale. (Detalii citiţi în următoarele buletine de ştiri ale agenţiei „INFOTAG”).

via www.infotag.md

1655 vizualizări

Data publicării:

31 Ianuarie /2014 17:50

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Valeriu Lazar | PARE 1+1 | proiecte | investiţii

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon