Știri

Informarea agenților economici asupra DCFTA cu UE, esențială pentru valorificarea oportunităților acestuia

Reprezentanţi ai circa 1300 de companii din Moldova au fost instruiţi pentru a beneficia din plin de oportunităţile Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE, în cadrul Proiectului ”DCFTA. Informarea şi consolidarea capacităţilor agenţilor economici”, finanţat de Guvernul Suediei prin intermediul Corporaţiei Financiare Internaţionale şi implementat de Camera de Comerţ şi Industrie şi Asociaţia Businessului European. Prima etapă a proiectului s-a desfășurat în iulie-decembrie 2014 și s-a focusat pe informarea agenţilor economici producători de fructe şi legume, iar cea de-a doua (ianuarie-iunie 2015), a fost dedicată companiilor din industria textilă şi cea de procesare agroalimentară. După un an de la semnarea DCFTA cota exporturilor pe piața UE în structura exportului moldovenesc a crescut cu peste 10 la sută. Proiectul, unul pilot, a generat beneficii directe. Agenţii economici înţeleg acum mai bine ce înseamnă piaţa europeană şi în cadrul proiectului au reușit să stabilească contacte cu parteneri europeni, iar unii din ei, au semnat și contracte. Dar pentru a valorifica plenar oportunitățile DCFTA, trebuie să ne sporim competitivitatea, atît la nivel de calitate şi costuri, cît şi în ce privește activitățile de marketing, - a subliniat președintele CCI Valeriu Lazăr. În cadrul proiectului au fost organizate şapte vizite de studiu în Ţările Baltice, Italia, România, Belgia şi Olanda, iar managerii companiilor din Republica Moldova au participat la un şir de întrevederi cu producători şi importatori din aceste state, precum şi la forumuri de afaceri, au făcut un schimb de opinii și experiență cu parteneri europeni. Orice sfîrșit este un nou început. Mulțumind partenerilor noștri, care a susținut implementarea proiectului facem un îndemn către agenții economici beneficiari să continue informarea și instruirea, să acceseze site-ul CCI, ale instituțiilor de stat, organizațiilor internaționale, care sprijină reformele în Moldova pentru a fi la curent cu tot ce e nou și interesant pentru ei ca să se dezvolte, să-și modernizeze afacerile, să-și găsească parteneri, să prezinte proiecte, pentru care UE acordă finanțare, - a mai adăugat Lazăr. Șeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova Pirkka Tapiola a menţionat că Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE este foarte important pentru producătorii din Moldova, pentru că oferă oportunităţi de extindere a exporturilor pe pieţele UE, precum şi de creare a noilor locuri de muncă. Tapiola a dat asigurări că UE va susține în continuare RM, în parte sectorul ei privat, întreprinderile mici și mijlocii din țară. În acest context oficialul european a arătat la necesitatea stringentă a autorităților de a continua mai energic reformele, de a armoniza legislația și normele de producție la standardele europene. În opinia sa, acesta ar permite producătorilor moldoveni să se încadreze cît mai repede posibil în circuitul economic european. Președintele Asociație Businessului European Silvia Radu a relevat, că acest proiect a oferit posibilitate agenților economici nu doar să se instruiască, să stabilească noi relații cu parteneri din țările UE, dar a fost și un instrument de lobby pentru sectorul privat în dialogul cu autoritățile statutului, stimulînd procesul de armonizare a legislației naționale la cea europeană. Agenții economici au dat o notă pozitivă activităților din cadrul proiectului. Personal am participat la seminarele de informare. În special, îmi sunt de folos acele informații pe care le-am aflat despre regulile de acces pe piața europeană, despre modul cum se negociază și se încheie un contract internațional, garanțiile în acest sens. De asemenea, am participat la vizita de studiu, efectuată în Romania. Acolo am stabilit relații cu parteneri din Polonia și SUA. Am reușit chiar să semnăm un contract cu parteneri polonezi, am și livrat marfa și, pot să spun, că am primit și banii, - a menționat Valeriu Jalbă, conducător al unei întreprinderi de producere a fructelor uscate din satul Sireț, raionul Strășeni. Antreprenorul a mai spus, că agenții economici din Moldova trebuie să aibă mai multă încredere în ei, să-și restructureze întreprinderile, să-și sporească competitivitatea, și atunci, vor fi acceptați pe piața europeană, care e mult mai profitabilă și mai stabilă decît piețele tradiționale. Și Simion Ursu, directorul întreprinderii de producere a produselor alimentare ”Sadro Ursu” din Chișinău împărtășește opinia, că informarea corectă și operativă despre oportunitățile pe care le presupune DCFTA este importantă. Proiectul s-a încheiat, dar guvernul, ministerele, alte structuri ar trebui să ne informeze operativ, să ne spună, de unde să luăm o informație sau alta, care ne-ar ajuta la reorientarea exporturilor. În cadrul seminarelor, trening-urilor am vorbit despre aceasta, poate să fie toată informația plasată pe un site sau trimisă agenților economici într-un fel, pentru că agenții economici sunt diferiți, inclusiv nivelul lor de pregătire. În afara de aceasta, ar fi bine ca statul să ajute întreprinderilor la crearea infrastructurii, poate prin credite cu dobînzi mai mici, pentru că deseori producția noastră este necompetitivă nu de aceea că nu e bună, dar de aceea că infrastructura întreprinderilor nu corespunde cerințelor, e veche și nu asigură acei parametri, care ar face-o atractivă pentru cumpărători, - a apreciat Simion Ursu. Dan Nuțiu, consultant din România, care a participat cu prelegeri de instruire în proiect, a subliniat receptivitatea agenților economici din Moldova, dorința de a se informa asupra prevederilor DCFTA. Dar faptul că dau dovadă de receptivitate și entuziasm nu este suficient pentru a pătrunde pe piața UE. Este necesar ca acest entuziasm să fie completat cu o oarecare ordonare, să fie conștientizat că piața UE este alta decît piața rusă și că sunt reguli care, dacă nu vor fi respectate, produsele moldovenești nu vor ajunge pe piața UE, – a specificat el. În cadrul aceluiași eveniment, CCI a lansat catalogul “Fabricat în Moldova”, care include companiile performante şi branduri competitive locale apreciate la concursurile “Marca comercială a anului 2014” şi “Premiul pentru realizări în domeniul calităţii”. Următoarea ediţie a catalogului va fi lansată în cadrul Galei Businessului Moldovenesc, care va avea loc în ianuarie 2016. Companiile sunt invitate să se înscrie pentru participare la concursul Marca comercială a anului pînă la 30 octombrie, iar la concursul ”Premiul pentru realizări în domeniul calități” - pînă la 20 septembrie 2015.
author icon

Maria Trifan

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1703 vizualizări

Data publicării:

23 Iulie /2015 10:40

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

DCFTA | UE | comert | proiect | proiecte economice

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon