Știri

Integrarea economică și convergența cu politicile UE au fost abordate la Bruxelles

Secretarul de Stat, Lilia Palii, a participat la cea de a paisprezecea reuniune a oficialilor din țările Parteneriatului Estic la Platforma 2 ”Integrarea economică și convergența cu politicile UE”, care a avut loc, astăzi, la Bruxelles. Subiectele principale de pe agenda reuniunii au vizat revizuirea Politicii Europene de Vecinătate (PEV) privind cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic în domeniul economic, financiar, dezvoltare regională, programe de asistență ș.a. În context, reprezentanții Direcției Generale pentru Extindere și politică de vecinătate (DG NEAR) au făcut o prezentare generală a proiectelor regionale în curs de desfășurare în domeniul acoperit de Platforma 2 pentru a informa țările partenere privind sprijinul disponibil la nivel regional. De asemenea, s-a discutat despre rezultatele chestionarului cu privire la funcționarea și programul de lucru al Platformei 2, fiecare țară parteneră prezentându-și opinia și propunerile de eficientizare a acesteia. În intervenția sa, Lilia Palii, a salutat noua abordare față de politicile europene de vecinătate, subliniind importanța cooperării multilaterale în contextul integrării economice cu UE și adaptarea politicilor naționale pentru dezvoltarea mediului de afaceri și creșterea ocupării forței de muncă. Totodată, Secretarul de Stat a venit cu unele sugestii cu privire la activitatea platformei. Printre acestea, a fost expusă recomandarea de a corela activitatea platformelor și inițiativelor Parteneriatului Estic cu agenda bilaterală a UE în dependență de nevoile țărilor partenere, deoarece unele dintre țările PaE, inclusiv Moldova, au o agendă de cooperare cu UE mai avansată și au început deja implementarea Acordului de Asociere și DCFTA. În acest sens, pentru aceste țări ar fi utile unele activități specifice, care le-ar putea ajuta la punerea în aplicare a Acordurilor de Asociere și DCFTA cu UE. De asemenea, a fost solicitat suportul platformei în identificarea instrumentelor pentru elaborarea, dezvoltarea și implementarea politicilor bazate pe date concrete. O altă propunere a vizat sporirea accesului și vizibilității cu privire la programele UE, cel mai important cu privire la apelurile de proiecte lansate. O altă sugestie a fost crearea unei sub-platforme de dialog politic dintre DG NEAR și statele PaE care au semnat acorduri de asociere și DCFTA cu UE.

via | mec.gov.md

Instituții:

Ministerul Economiei

1303 vizualizări

Data publicării:

03 Decembrie /2015 11:40

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

integrare economica | DCFTA | UE | PEV | parteneriat estic | cooperare | Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon