Știri

Întreprinderile autohtone sunt încurajate să aplice la programele de suport afaceri ale BERD

Cca 70 de întreprineri membre ale Camerei de Comerț și Industrie s-au familiarizat cu programele de suport afaceri ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) disponibile în Republica Moldova în cadrul unei prezentări comune organizate luni de cele două instituții. Președintele Camerei de Comerț și Industrie, Valeriu Lazăr, a declarat în deschiderea evenimentului, că CCI își propune să fie alături de mediul de afaceri, oferind companiilor tot de ce au nevoie pentru a se dezvolta - informații, consultanță și alte servicii de suport, dar și finanțare. În realitățile geoeconomice în schimbare, este important să avem susținerea partenerilor internaționali, atât financiară, cât și consultativă, pentru a ne adapta și a beneficia de noile oportuninități. Dar este la fel de important ca managerii întreprinderilor să cunoască și să vrea să beneficieze de informațiile și sprijinul oferit, a declarat Lazăr. Potrivit Juliei Otto, șefa oficiului BERD la Chișinău, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare este cel mai mare investitor instituțional din Moldova, cu proiecte finanțate în valoare de un miliard de euro și un portofoliu activ de cca 450 mln euro în 58 de proiecte. Julia Otto a precizat că Banca este în căutarea proiectelor investiționale propuse de companiile moldovenești, fiind disponibilă inclusiv să participe în capitalul întreprinderilor, oferind finanțări pe care băncile comerciale locale nu și le pot permite. Experții BERD din Moldova și Ucraina au prezentat mai multe instrumente de finanțare și de consultanță pentru întreprinderi și au răspuns la întrebările publicului. Printre instrumentele utilizate de BERD se numără finanțare directă contra participării în capitalul întreprinderilor, consultanță și granturi pentru implementarea proiectelor de planificare strategică și sporire a eficienței. Acest eveniment dă startul unui ciclu de prezentări ale prgramelor derulate de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova dedicate mediului de afaceri, în intenția de a facilita accesul la finanțare pentru întreprinderile moldovenești și a spori competitivitatea acestora. Prezentările Programelor BERD pot fi găsite pe următoarele link-uri. Prezentarea Small Business Initiative Prezentarea Enterprise Growth Programme Prezentarea programului Small Business Support

via | chamber.md

1343 vizualizări

Data publicării:

24 Iunie /2015 10:40

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

întreprinderi | suport financiar | BERD | CCI

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon