Știri

ISM: noua listă de verificare în domeniul raporturilor de muncă

Noua listă de verificare pentru controlul de stat în domeniul raporturilor de muncă ce va fi aplicată în cadrul controalelor efectuate de Inspectoratul de Stat al Muncii, a fost aprobată prin Ordinul nr. 18 din 21 decembrie 2021 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a intrat în vigoare la 31 decembrie 2021, fiind publicată în Monitorul Oficial.
 
Astfel, în listă sunt incluse 68 de întrebări ce vizează respectarea garanțiilor stabilite de legislație, aprobarea statelor de personal, retribuirea muncii suplimentare, respectarea clauzelor contractului de muncă și a prevederilor convențiilor colective, respectarea duratei zilei de muncă, acordarea concediului anual, conținutul Regulamentului intern al unității etc.

 

Potrivit Ordinului, încălcările depistate în cadrul controalelor vor fi calificate, în funcție de scorul acumulat, drept:

  • minore: 1-5 puncte;
  • grave: 6-10 puncte;
  • foarte grave: 11-20 puncte.

 

Totodată, a fost abrogat Ordinul nr.102/2021  cu privire la aprobarea listei de verificare în domeniul raporturilor de muncă.

 

Reamintim, pentru anul curent, Inspectoratul de Stat al Muncii a planificat efectuarea a 890 de controale.

Recomandăm să examinați și articolele plasate în rubrica noastră permanentă Legislația muncii.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Muncii și Protecției Sociale

4361 vizualizări

Data publicării:

10 Ianuarie /2022 07:58

Domeniu:

Noutăți

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon