01
07 2022
180

La mulți ani, Serviciul Fiscal de Stat!

Stimați angajați ai Serviciului Fiscal de Stat,

 

Cu ocazia aniversării celor 32 de ani de la crearea administrației fiscale naționale, P.P. „Monitorul Fiscal FISC.md” vă adresează cele mai sincere urări de bine, dorindu-vă sănătate și succes în activitatea zilnică pe care o efectuați. Apreciem implicarea tuturor angajaților Serviciului Fiscal de Stat la edificarea unui sistem propice tuturor cetățenilor din Republica Moldova și înalta misiune reliefată în sloganul instituției – în serviciul contribuabilului.  

 

Suntem pe deplin conștienți că activitatea desfășurată de organul fiscal nu înseamnă doar perceperea taxelor și impozitelor, ci reprezintă o muncă continuă de promovare a responsabilității fiscale și a conformării benevole a fiecărui cetățean! Un proces deloc simplu, dar care înregistrează deja rezultate pozitive grație devotamentului, dedicației și profesionalismului autorității fiscale.

 

Pe durata celor 32 de ani ați demonstrat că dispuneți de capacitatea de a păstra integru raportul dintre autoritatea fiscală și contribuabil, identificând mereu soluții în susținerea lor pe termen lung. Continuați în același ritm și primiți în dar recunoștința pentru munca depusă în menținerea stabilității fiscale.

 

 

Mulți ani fericiți și plini de realizări!

 

Cu respect,

Rodica Musteața-Staci,

Directoare P.P. „Monitorul fiscal FISC.md”

 

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.