07
04 2016
807

Mai multă claritate privind aplicarea facilităților fiscale și vamale la importul mijloacelor de transport cu destinație specială

Mijloacele de transport cu destinație specială, importate în Moldova vor fi scutite de aplicarea TVA, accizelor, taxei vamale și taxei pentru efectuarea procedurilor vamale, indiferent de termenul de exploatare, dacă acestea sunt oferite cu titlu gratuit (donație).

Aceasta, potrivit Regulamentului cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale la importul mijloacelor de transport cu destinație specială, aprobat de Guvern. Scopul acestei prevederi constă în implementarea unui mecanism eficient de introducere și plasare sub regim vamal de import a acestor mijloace de transport.

Regulamentul precizează că e vorba de mijloacele de transport destinate unor scopuri medicale, celor pentru transportarea persoanelor cu dezabilități ale aparatului locomotor, mașinilor pentru stingerea incendiilor, curățarea străzilor, împrăștierea materialelor antiderapante, colectarea deșeurilor.

Pentru a beneficia de facilităţile fiscale şi vamale nominalizate, beneficiarul sau reprezentantul său va prezenta la organul vamal paşaportul tehnic în original și copia de pe acesta, actul de donaţie în original şi copia de pe acesta, documentele de constituire ale beneficiarului în original şi copia de pe acestea, în cazul în care beneficiarul este persoană juridică, şi actul de identitate în original şi copia de pe acesta, în cazul în care beneficiarul este persoană fizică.

Alte documente necesar de a fi prezentate sunt invoice sau alt document comercial, în cazul în care donatorul este persoană juridică, declarația pe propria răspundere, procura în original şi copia de pe actul de identitate al reprezentatului, dacă tranzacţia se efectuează prin intermediul reprezentantului. În mod obligatoriu, va fi prezentat și actul de donaţie, în care va fi prevăzută destinaţia finală a mijlocului de transport şi informaţia despre beneficiarul acestuia.

Dacă documentele specificate nu vor fi prezentate la momentul depunerii declaraţiei vamale de import al mijlocului de transport, beneficiarul sau reprezentantul său va achita drepturile de import în modul stabilit de legislaţia în vigoare. Restituirea, ulterioară a sumelor drepturilor de import încasate de către organul vamal nu va fi efectuată.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.