Știri

Mai multe proiecte sociale din Cahul au fost selectate pentru finanţare prin Programul de Granturi Mici

Fondul pentru tineri din raionul Cahul a anunţat astăzi cîştigătorii Programului de Granturi Mici, ediţia a II-a. Din 35 de dosare admise la concurs, 16 au fost selectate spre finanţare, transmite Moldpres. Banii vor fi alocaţi de Fundaţia Est-Europeană, cu susţinerea Guvernului Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională, Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei, în parteneriat cu Primăria oraşului Cahul. Proiectele învingătoare prevăd renovarea sălii de festivităţi din satul Cîşliţa-Prut, crearea unui Centru de dezvoltare a intereselor tinerilor în oraşul Cahul, amenajarea unui teren sportiv în satul Cotihana, amenajarea curţii gimnaziului din Văleni etc. Totodată, Consiliul raional Cahul urmează să finanţeze alte cinci proiecte care nu au trecut etapa finală a Programului de Granturi Mici. Pînă la finele lunii martie, donatorii Programului de Granturi Mici vor semna Acorduri de colaborare cu grupurile de iniţiativă din regiune, în care vor fi stipulate termenele de implementare şi sumele necesare pentru finanţarea fiecărui proiect. Programul de Granturi Mici gestionează resurse de finanţare donate de organizaţii şi instituţii internaţionale pentru structuri neguvernamentale, autorităţi locale, grupuri de iniţiativă, studenţi ş.a.

via | www.moldpres.md

1265 vizualizări

Data publicării:

12 Martie /2016 09:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

proiecte sociale | Cahul | finantare | program de granturi | Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon