22
07 2022
250

Măsuri pentru evitarea risipei alimentare

Pierderea și risipa alimentară este diminuarea cantității sau calității alimentelor de-a lungul lanțului alimentar, inclusiv situație în care alimentele au ieșit din circuitul consumului uman din cauza expirării datei-limită de consum, a scadenței datei durabilității minimale, scadenței termenului de valabilitate sau pierderii siguranței acestuia pentru consumul uman, stabilește proiectul de lege ce ține de prevenirea acesteia, aprobat de Parlament în ședința de ieri, 21 iulie, în I lectură.
 
Amintim, documentul a fost elaborat de către Ministerul Economiei cu suportul Corporației Financiare Internaționale, iar aplicarea prevederilor acestuia va asigura instituirea unor măsuri de diminuare a risipei alimentare,  care ar conduce la creșterea securității alimentare și la menținerea calității resurselor naturale (sol, apă, resurse minerale) care, de asemenea, sunt afectate de risipa alimentară semnificativă.
 
Odată cu punerea în aplicare a noilor reglementări, operatorii din domeniul alimentar vor fi obligați să întreprindă măsuri de responsabilizare pe tot lanțul alimentar, inclusiv în domeniul de industrie hotelieră şi al serviciilor alimentare. Aceștia urmează să întreprindă un șir de măsuri cu suportarea cheltuielilor necesare aferente vânzării promoționale sau la preț redus a alimentelor aflate cu nu mai puțin de 24 ore până la expirarea datei-limită de consum, scadența datei durabilității minimale sau expirarea datei valabilității conform legislației. Totodată, operatorii vor fi în drept să transfere alimentele prin donație către organizațiile beneficiare sau direct consumatorilor finali, ca alimente pentru consumul uman sau în calitate de hrană pentru animale, cu respectarea termenelor prevăzute de lege.
 
Dacă după parcurgerea unei sau ale ambelor etape alimentele deținute de operator vor deveni improprii consumului uman sau animal, fiind catalogate ca foste alimente, operatorul le va transfera spre valorificare prin transformare în hrană pentru animale și/sau transformare în compost, în biogaz, incinerare la unitățile specializate pentru acest gen de activitate. Operatorul va suporta cheltuielile aferente și în aceste cazuri.
 
 
Totodată, alimentele vor putea face obiectul transferului prin donație de către operatori oricând în cadrul a 15 % din toată perioada de valabilitate sau în cadrul ultimelor 10 zile de valabilitate, oricare dintre acestea fiind mai mare, până la expirarea datei durabilității minimale sau datei-limita de consum sau a termenului de valabilitate însoțit de data fabricării. La rândul lor, organizațiile beneficiare vor fi obligate să redistribuie gratuit alimentele primite direct consumatorilor finali sau, după caz, animalelor.
 
Noile reglementări privind prevenirea pierderii și risipei alimentare vor fi aplicate la expirarea a 3 luni de la data publicării în „MO”.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.