Știri

Ministerul Finanţelor a transferat toate conturile de trezorerie din Banca de Economii la Moldova-Agroindbank

Declaraţia a fost făcută de către ministrul în exerciţiu al Finanţelor, Anatol Arapu, în cadrul audierilor privind investigaţia furtului secolului din Banca de Economii. El a prezentat informaţii privind acţiunile Ministerului Finanţelor după instituirea administrării speciale în băncile cu probleme şi acordarea lor a unui credit de urgenţă, garantate de stat. El a menţionat că MAIB a fost selectată pentru transferul conturilor de trezorerie, în urma unui concurs special. În cadrul pregătirilor pentru lichidarea BEM, plata pensiilor şi a indemnizaţiilor sociale a fost transferată din această bancă la întreprinderea de stat Poşta Moldovei. Şeful Ministerului Finanţelor a subliniat că toate deciziile guvernului ce ţin de acordarea garanţiilor de stat din partea Ministerului Finanţelor pentru Banca Naţională, care a oferit credite de urgenţă băncilor cu probleme, au fost făcute publice. O comisie specială creată din reprezentanţi ai BNM, CNA, SIS, MAI, Ministerului Finanţelor, Ministerului Economiei, fiscului şi inspecţiei financiare pentru analiza soldului conturilor persoanelor fizice şi juridice, ale companiilor şi întreprinderilor cu participarea capitalului de stat de la Banca de Economii a organizat 27 de şedinţe. Comisia a examinat informaţia prezentată de administratorul special al băncii, de către structurile abilitate, a întocmit lista persoanelor afiliate managementului băncii, pentru care a fost instituit un moratoriu la plăţi. Anatol Arapu a menţionat măsurile deja întreprinse şi paşii următori pentru modificarea legislaţiei din domeniul bancar, privind reglementarea şi supraveghere, conform principiilor Basel-3. El a amintit, în special, despre creşterea responsabilităţii BNM, prin crearea consiliului de supraveghere, care va fi responsabil de organizarea unui sistem eficient de supraveghere publică a activităţii Băncii centrale.

via | www.noi.md

1899 vizualizări

Data publicării:

04 Decembrie /2015 14:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Ministerul Finanţelor | conturi | trezoreria | BEM | Moldova Agroindbank

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon